Cleopatra Lorinţiu

"Pagini Alese "

Scene de foc

Bărbaţii odinioară iubiţi, transformaţi
în imagini însorite, cuvinte sacralizate
scene de foc din care mai rămâne
cărbune pentru crochiu.
un straniu efect de simplificare, culori
estompate şi ce te-aştepţi mai puţin
îţi sare deodată în ochi,

năvăleşte
pe uşa larg deschisă a odăii în care
totul e vraişte . bărbaţii
odinioară iubiţi adoraţi inventaţi bărbaţii imaginari
plutind după graţia inimii
pe deasupra celor adevăraţi, întinzând
plictisit o mână spre realitate . bărbaţii
pe care îi crezi brusc .
mi-e frică de mine.
explozii solare îşi lasă pre noi
nespusă, nestatornica oră. din trecutul aproape grăbit
nimic nu încheagă sângele artificial, amintirea.

( din volumul Ceaiul amanţilor,1993)

Ceaiul iernilor viitoare

Lasă-mă să caut în inima mea
un rest de putere cât praful de pe pian
Să te strâng cu o suflare
ultimă şi aproape perfectă

şi-n acest strigăt să nu fie
nici disperare şi nici curaj.
Nici măcar fiorul patetic al unei iubiri
care nu ştie să-nceapă.
Flori de tei
Uscate, pe bibliotecă
pentru ceaiul iernilor viitoare. Şi eu,
o Rostovă la fel de fremătătoare, dezacordată
în acest decor cu fotografiile copiilor mei.

( din volumul Ceaiul amanţilor,1993)

Anii scurţi


Anii scurţi,iată,au şi venit.
Înşirate,doar pentru ele, vechile înţelesuri.

Câtă tărie în van.
Sensul pe care-l pierdusem
Sensul fals, rătăcit
Sufletul vlăguit.
Realitatea , ce stranie.
Frigul compact,
Şi memoria , fâşii, fâşii.
Pene zboară dintr-o pernă-nvechită.

Faci un pas şi te izbeşti
De zidul cel nevăzut.
Întinzi mâna şi o retragi însângerată.

( din volumul Terasa cu oleandri, 1985 Editura Dacia)

Nopţi tăcute

Vine o vreme când prietenii
Nu te mai sună la trei. Nu-ţi mai povestesc
La telefon, grave, iremediabile întâmplări,
Păcate de dragoste, revelaţii. Vine o vreme
Când nu te mai sună nopţile, nimeni.
E vremea-mpăcării,
Când furtunile sunt numai pe mări interioare
Când observi crizantemele fanate.
Când ceva tragic e ceva indecent. Când
Nimeni nu e de vină.
Încet , încet te ocupă timpul galactic.
Un bolid depărtându-se de neliniştea
Pe care ar putea s-o explice. Vine o vreme
Când îţi poţi aminti
Lacrimile fierbinţi.

( din volumul Ceaiul amanţilor 1992)



Umbra lumina singurătăţii


Erai alta şi ce atingeai cu privirea
Îmblânzea fulgerător. Lucrul acesta
Mă obosea dulce şi ţi se potrivea.

Nu mai ştiam gustul, ordinea firească
Ce se cade, ce nu se cade
Nu mai ştiam, fascinat
De umbra ta încolţită pe peretele luminat.

Tu erai umbra erai lumina
Şi-acum
Doar eu
Umbra lumina singurătăţii
Doar eu surâzând silit în chenarele iernii.
Şi unde e simplitatea cea fericită ?
Îmi închipui acum închipuirile taele
Cât de vane sunt toate-mprejur.
Mai rămâne doar visul meu:
Ne încălzeam unul altuia palmele
Tu zâmbeai, începusem să te-nfăşor
În povestea naivă
Demult
Când erai alta şi ce atingeai cu privirea
Îmblânzea fulgerător.


( Din volumul Terasa cu oleandri,1985)

Punct de răscruce

Cînd memoria scrisă o să dispară
Cînd vom comunica telepatic
Cînd totul va fi altfel,altcumva, altceva
Aceste file stoarse din viaţă şi sânge
Vor mai conta?
Cînd ,,viaţă,, şi ,,sînge,,n-o să însemne nimic
Iar ,,nimic,, n-o să mai aibe sens.


Generaţie frîntă
Tu nici nu eşti!
Încăpăţînîndu-te să ai sens
Sub ampla domnie-a non-sensului.

Am să scriu pentru morţi, pentru trecut
Pentru trecerea lor spre alte regnuri
Am să arunc totul îndărăt
Şi prin schimbarea acestui sens
Am să lunec spre viaţa din moarte
Mai posibilă decît un viitor mut.

(din volumul Simplă suflare ,2002 )

Fiindcă te-am întâlnit

Poezia , cea fără rost pentru tine
izbucneşte din pricina ta.
Chiar exişti.
Povestea ta e de neânţeles. Detaliind
sensul cinic al vieţii
provoci atâta viaţă năvalnică …

O secundă nesfârşită, înaltă .

Roua zilei de mâine
nu ne va găsi împreună.
Valul blând al lacului
Nu ne va presimţi şi nimic
nu vom împărţi. Nici cerul, nici stelele căzătoare
cu luminile misterioase şi singure
care caută sigur ceva.
Bucură-te de viaţă ! îmi strigă în tâmplă
o voce moartă . Bucură-te!
Bucură-te de clipa în care suferi ! Suferinţa
aceasta-i divină, e minunată, incomparabilă…
Eu sunt mort şi pierdut, suflet rătăcitor,
iară tu, cât mai poţi, suferă…
August, 2001

(din volumul Simplă suflare ,2002 )


Lumea, cât este

Un ritm, o înşiruire de sunete.
                        Provoacă melancolia? Superbă întoarcere-n timp.
La bătrâneţe, devin
fetiţa care eram. Hei, băieţi
intraţi şi voi în conul de lumină al visului.
Un ritm fericit, o desfătare
de dinaintea morţii. Intensă şi tragică,
surâzătoare, rănită.

Nu-mi pasă că nu mă iubeşte.
Nu-mi pasă că frunzele galbene sunt astăzi
brume pierdute.
că totul este cădere-n tăcere
Iar castorul roade buştenii, tacticos.
Lumea
cât este, îşi învârte roata zadarnică.
Ascultă
Marea chemare.
(din volumul Simplă suflare ,2002 )