|
Cleopatra Lorinţiu «
Copilarie »
Povestiri ale Cleopatrei Lorinţiu au fost incluse în mai multe
manuale şcolare de-a lungul vremii. Dintre toate editurile specializate în acest
gen de carte, numai editura Humanitas a avut delicateţea de a consulta şi
autoarea asupra acestor preluări. Din acest motiv vom evoca în această pagină
numai preluările pentru manuale şcolare făcute de această editură după cum
urmează.
în Limbă şi literatura română Teste
sumative pe unităţi de învăţare (Humanitas Educaţional , de Sofia Dobra,Carmen
Ciobanu ,Mariana Mogoş, 2007)
pg.68"povestirea"Din cauza Cristinei".
în Limba şi literatura română tezele
cu subiect unic clasa a VII-a (Humanitas Educaţional, autori Sofia Dobra,Monica
Halaszi,Nicoleta Kuttesch) pg.28 povestirea "Puţin guturai".
în Limba şi literatura română manual
pentru clasa a IV-a autori Sofia Dobra,Carmen Ciobanu (Humanitas Educaţional)
pg44-45,povestirea "Puţin guturai",Humanitas Educaţional
în Limba şi literatura română,Clasa a IV-a
Caietul elevului, Humanitas Educaţional,pg.60,povestirea "Temă pentru acasă".
Toate aceste povestiri fac parte din cartea
"Libeluliada"
publicată în 1981 la editura Ion Creangă din Bucureşti
,cu ilustraţii
de
Elena Boariu.
Câteva linkuri cu povestiri de Cleopatra Lorințiu așa cum au fost ele
interpretate de actori de seamă în emisiunea Noapte bună ,copii și reluate pe un
disc Electrecord.
http://www.trilulilu.ro/muzica-traditionala/guturaiul-de-cleopatra-lorintiu-povestiri-09-20min
http://www.trilulilu.ro/muzica-traditionala/cleopatra-lorintiu-impacarea
http://www.trilulilu.ro/muzica-traditionala/cleopatra-lorintiu-singur-la-parinti
Fetiţa care eram
( Editura Intact, 1992)
 E
mică, abia ajunge cu nasul la tăblia mesei, se uimeşte de toate , reţine
amănuntele, se uimeşte de ce e-mprejur. Crinuţa e un personaj, copil dintr-un
sat de munte care trăieşte o copilărie obişnuită... dar câte lucruri
extrordinare se petrec într-o copilărie obişnuită ...
"
Fetiţa care eram" e cartea de suflet,
cartea despre „Copilărie” cu aura ei tulburătoare .
Cartea e o succesiune de intâmplări , multe din ele pline dehaz, cu dialog şi
emoţie, desenată pe măsură de cunoscuta
graficiană Octavia Ţarălungă.
Apreciată de critică şi iubită de
cititori ,cartea rămâne ”le coup de coeur„ al autoarei.
Despre carte: Începută încă din anii optzeci,Fetiţa
care eram a fost predată iniţial Editurii "Ion
Creangă".Obiecţiile cenzurii au fost multe, mai ales cele legate de
copilăria oarecum liberă de constrângeri a eroinei principale. Cartea a fost
mereu scurtată, refacută, anumite capitole au fost cu totul omise. Şi
ilustraţiile Octaviei Ţarălungă trebuiau să se supună aceloraşi
norme,constrângătoare şi nefericite. Copiii trebuiau îmbrăcaţi în
uniformele de "pionier" sau "şoim"...Totuşi, cartea e gata de tipar în decembrie
1989... evident, nimeni nu se mai gândeşte la asta în timpul focurilor
revoluţiei. Cu un titlu schimbat
(Coroniţa de premiant)
şi o altă copertă, cartea e gata să apară,
primele exemplare ies de sub tipar în iarna lui 1990. Dar între timp apăruse o
... nouă cenzură, aceea a zelului "revoluţionar" care o interzice din cauza ...
uniformei unui băieţel , dintr-o ilustraţie. Aceleaşi uniforme şcolăreşti care
i-au întârziat apariţia, aveau acum să o suprime cu totul. Cartea e dată la
topit, de astă dată , cu adevărat,în primăvara anului 1990. Mai rămân câteva
exemplare rătăcite din ediţia de semnal:
După această aventură
nefericită, o editură foarte mică , de început,care mai publicase până atunci
doar trei cărţi, anume Intact , prin
redactorul Sorin Bodolea, se oferă să
publice cartea în condiţiile grafice pe care şi le putea permite. Nu mai era
vorba nici de rotativele vechii edituri de stat Ion Creangă şi nici de o editură
a Ministerului Culturii.
Beneficiind de răbdarea
Octaviei Ţarălungă care îi face o nouă
copertă, recuperând ce se mai putea recupera de prin sertare, cartea apare
in sfârşit ,în 1992.
După aceste evenimente
datorate zelului directorilor vremii, Cleopatra Lorinţiu nu a mai publicat
niciodată la
Editura Ion
Creangă.
Ce spun criticii.
"Poveştile Cleopatrei Lorinţiu produc stări de
lectură în care amintirea se amestecă discret cu visul şi poezia , cu invitaţia
la călătorie în ţinuturile miraculoase ale copilăriei. Sunt poveşti trăite ,
pline de concreteţe a vieţii din copilărie şi exprimă revelator psihologiile
celor care trăiesc această minunată etapă de viaţă. Autoarea are ştiinţa
apropierii de lumea descrisă,un sentiment aparte pentru aceasta,ceea ce ne
determină să o urmăm în demersul ei.O carte de nerăbdare,”frumoasă şi înaripată”
,în care copilăria îşi găseşte şi dezvoltă o stare de plenitudine.
"
Olimpiu Nuşfelean,
Tribuna 1987
"Cred că o carte cu poveşti incluse de altfel
în biografia şcolară naţională pentru clasele I-VIII aşa cum şi-a închipuit-o
Cleopatra Lorinţiu nu numai că netezeşte dragostea pentru lectură dar, ca un
zidar priceput, înalţă pe nesimţite în fiinţa micilor castele în care mai târziu
ne vom regăsi sufletul cristalin ca lacrima, al copilăriei.
"
Tudor
Opriş,1998
" Cleopatra Lorinţiu reuşeşte o
serie de nuanţări narative inedite.Printre acestea se cuvine a fi menţionată,în
primul rând,intensificarea pur poetică,cel mai convingător exprimată în
povestirea Prunul,unde un copil doreşte ca un pom înflorit să încremenească
într-o tinereţe fără sfârşit.Sunt texte graţioase în care autoarea imaginează
întâmplări din vieţile unor copii(...)figurează şi unele tente de umor absurd,
precum şi câteva apariţii ingenioase de copii ultraimaginativi."
Voicu Bugariu, Luceafărul,1982
Un
fragment din cartea "Fetița care eram" :
De dragul tău
De dragul tău aş scrie o poveste nemaivăzută şi nemaiauzită ,întâmplată la o
margine de mare, pe o epavă de bric, printre alge lucioase şi crabi care-şi
găsesc culcuş într-o cală ruginită.
De dragul tău aş însufleţi caii din păretar, i-aş lăsa să alerge prin deşert sub
clar de lună, cărând sabine învelite în văluri albe duse de răpitori cu ochi
lucitori,înarmaţi până-n dinţi.
De dragul tău aş lăsa gladiolele roşii să crească, să crească şi fiecare floare
aş închiria-o unui prinţişor pitic sau unei dulci maimuţici,iar seara i-aş pune
să danseze pe masa acoperită cu satin roz.
Aş lăsa notele să fugă din portativ , aş lăsa plantele să iasă din ierbar şi
albinele din stupina unchiului Nicolae Ilieşiu , care,de fapt nici nu ne e unchi
de-adevăratelea dar e dintr-un sat cu bunicul nostru şi l-a cunoscut pe bunicul
nostru şi-atunci nu merită să-i zicem unchi?
De dragul tău , copil cu ochii vii în care se scaldă o lacrimă de ghiduşie
şi-aun fir de tristeţe ascunsă, copil care alergi pe un peron după un tren care
pleacă deşi ştii prea bine că n-o să-l ajungi, fluturând o batistă murdară de
afine coapte, de dragul tău aş ţine vacanţa cu mâinile amândouă, aş ţine-o cu
putere să mai stea, să mai stea.
De dragul tău aş lăsa cântecele să zboare libere ca paserile, aş găsi câte-un
gând fermecat în fiecare sâmbure de piersică, aş face în fiecare zi cartofi
prăjiţi.
Aş lăsa bărcuţele din hârtie să ducă pe ape poveşti minunate, literele de
cerneală să se dizolve într-o amestecătură albastră care te-ar face să râzi.
De dragul tău m-aş ascunde într-o carte din bibliotecă şi-aş aştepta acolo
cuminte să mă găseşti, şi tu vei citi, vei citi, vei citi carte după carte, raft
după raft şi într-o bună zi mă vei găsi şi pe mine pitită după vreun tom cu
scoarţe uzate, vei şterge praful cu dosul mâinii şi mă vei privi cu ochii tăi
vii şi în care se scaldă o lacrimă de ghiduşie şi-un fir de tristeţe,dar eu voi
fi atunci tare bătrână...
 |
Fetiţa care eram
cuprinde următoarele capitole:
Sischiri şi alte câteva taine
O rotiţă din marele ceasornic
La polog
Pescarii
Am făcut impresie bună...
Circul
Treningul
Miez de iarnă
Poezii cu vrăji
În Arinete
Vecinii de-o lună întreagă
Plecarea-i aproape
Spre casa bunicilor
Inspecţie reuşită, dovleac buclucaş
O boarză şi câteva farfurioare de dulceaţă
Seara la stâna Valea Mare
Începe şcoala
La ce foloseşte aritmetica
Corabia din foişor
O cheie şi tufa de soc
Opereta noastră
Un mic ajutor
Bulionul din excursie
Exerciţiu de împrietenire
Manuscrisul
Harap-Alb Adrian
Povestea drumului până la şcoală
|
 |
Fragmente din "Fetiţa care eram"
au fost publicate în Almanahul pentru
copii al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, prin bunăvoinţa prozatoarei
Gica Iuteş. Unele poveşti au fost difuzate la emisiunea "Noapte bună,copii" a
Radiodifuziunii Române(Societatea Română de radio) datorită redactorilor vremii: Mihai Jemăneanu, Gabi Manta,
Mariela Oţoiu şi Geta Adam.
O surpriză.
La 15 ani de la apariţia cărţii, care de altfel nu a mai fost niciodată
reublicată mai ales datorită nespusei indiferenţe faţă de literatura naţională
în România şi mai ales faţă de literatura pentru copii, într-un supliment de cultură de la
Iaşi, o tânără autoare pre numele ei Diana Soare din Iasi , scrie la un moment dat
despre Fetiţa care eram.
Iată articolul publicat de
Diana Soare despre "Fetiţa care eram". Am regăsit fragmente din carte
citate pe blogurile unor tineri. Ca dovadă că, până la urmă, în pofida faptului
că a fost publicată într-un tiraj minuscul, cartea există şi
pentru generaţiile care au urmat.
De dragul tău
de
Diana Soare
( în Suplimentul de cultură, decembrie 2006 )
Poveşti
de adormit părinţii
Sischiri şi cornuleţe cu gem
"De
dragul tău, copil cu ochii vii în care se scaldă o lacrimă de ghiduşie şi-un fir
de tristeţe ascunsă, copil care alergi pe un peron după un tren care pleacă deşi
ştii prea bine ca n-o să-l ajungi, fluturînd o batistă murdară de afine coapte,
de dragul tau aş ţine vacanţa cu mîinile amândouă, aş ţine-o cu putere să mai stea, să mai stea." Pe mine m-au tuns
dintotdeauna scurt.
De asta nu seman cu Crinuţa. Crinuţa are funde-n păr şi o rochiţa de catifea vişinie cu puişori galbeni. Nici rochiţa de catifea n-am avut
vreodată. Cea mai frumoasă era una de un albastru prăfuit, cu mâneci albe,
bufante; îmi plăcea pentru că părea să se desprindă în zbor la fiecare
piruetă
pe care o făceam demonstrativ.
Crinuţa e mică şi urăşte
şosetele albe. Are un izvor doar al ei, pe care l-a botezat Sischiri, şi ştie
sumedenie de poezii cu vrăji (era una cu "muştar, dosar, macar"...). In plus, alt temeinic motiv de invidie ascunsa, are bunici care stau intr-o casuta cu
prispa, plina de comori: zahar cubic, sare zgrunţuroasă şi codiţe de cireşe
amare în "camera cealalta", bufetul cu farfurioare în "camera roz" si-o puzderie
de coşuri şi geamantane, fascicole de cărti şi caiete vechi de scoala si fel de
fel de plicuri cu scrisori vechi in "sandramaua" cu lut pe jos.
Bunicii mei s-au mutat la bloc şi nu-mi lăsau
spre cotrobăiala decât câteva misterioase sertare roşii, pline cu suruburi,
nasturi colorati, insigne şi capete de creioane...
Mos Craciun se uită la noi şi râde
"De dragul tău aş lăsa gladiolele
roşii sa crească, sa crească si fiecare floare as inchiria-o unui printisor
pitic sau unei dulci maimutici, iar seara i-as pune sa danseze pe masa mea
acoperita cu satin roz."
Eu n-am avut nici gladiole rosii in gradina, nici
lalele, nici dalii sau garofite cu miros piparat... Doar un smochin cumva exotic,
crescind asa, la citeva palme de trotuarul prafuit. N-am fost niciodata "la
polog", precum Crinuta, sa-mi pun miinile sub cap si sa inchipui balauri din
norii pufosi, adormind in miros de fin fierbinte.
N-am avut nici gradinita cu vizdoage, nici un mar batrin
care sa faca mere dulci, nici ciine, nici coronita din sinziene, impletita
migalos printre cosasii mititei din iarba...
Pina si ninsorile Crinutei
au fost dintotdeauna mai frumoase, pentru ca ei mereu i se nazare ca ninge cu
zahar farin dintr-o sita aflata-n palme de urias peste satul Anies. As da orice
sa ma pitesc in bucataria ei in care lemnele trosnesc si miroase a coca, a zahar
ars si a vanilie, abtinindu-ma din rasputeri sa nu pun mina pe cornuletele
fierbinti, insirate ca niste soldatei pe tava neagra si, in timp ce Crinuta ma
invata una dintre poeziile ei cu vraji (ceva cu "compas, popas, ramas"...), să
mă întreb in gind daca nu cumva sintem pitici intr-o casuta piticeasca şi Mos Craciun se uita la noi si râde...
"De dragul tău m-as ascunde
într-o
carte din biblioteca şi-aş aştepta acolo cuminte să mă găseşti, şi tu vei citi,
vei citi carte dupa carte, raft dupa raft şi într-o bună zi mă vei găsi şi pe
mine pitită dupa vreun tom cu scoarţe uzate, vei şterge praful cu dosul mâinii
şi mă vei privi cu ochii tăi vii în care se scaldă o lacrimă de ghiduşie şi-un
fir de tristeţe, dar eu voi fi atunci tare bătrână..."
Literatura pentru copii ramâne o temă veşnic deschisă.
Iată mai jos un articol de Cleopatra Lorinţiu publicat pe aceasta temă în 2009,
în revista argeşeană Cafeneaua literara -director Virgil Diaconu :
Compuneri rescrise
Mă gândesc acum că la şcoală aveam parte de teme de compunere abisale.
Îmi amintesc cîteva :”O întîmplare din viaţa mea.” sau ”Oameni pe care i-am
cunoscut” sau „Ce vreau să fac în viaţă” sau „Familia mea.”... nu mai vorbesc de
binecunoscuta „Faceţi portretul unui prieten...”
Ei, dacă m-aş apuca acum să scriu pe temele astea... să dezvolt. Ce ziceţi ?
Chiar mă bate gîndul.
Iau caietul de compunere dintr-a şaptea, căci mama mi l-a păstrat într-un pod,
la Anieş, şi încep să rescriu compunerile astea. Compuneri rescrise.
Nu mai ştiu cum e acum, spre ruşinea mea nu am mai vazut manuale şcolare de ceva
vreme cu toate că faptul că figurez în cîteva cărţi de literatura română la
clasa a patra şi a şaptea, cu nişte povestiri, mi-a flatat orgoliul într-un chip
nemăsurat.
Am scris într-o perioadă a vieţii mele literatură pentru copii, am scris de drag
şi dintr-o amestecătură de stări din sufletul meu. Probabil. În care suflet,
copilul şi adultul nu se deciseseră să se separe încă.
Ba chiar în momente grele ale vieţii mele ( şi am avut vreo cîteva ) am chiar
trăit din povestirile mele, publicate sau spuse la radio de actori mari, din
dramatizări şi piese de teatru, seriale întregi, pentru copii.
Erau oameni, redactori, care m-au susţinut şi mă gândesc la ei cu recunoştinţă,
să fac o lista scurtă, să nu uit: Mihai Jemăneanu,Gh. D. Vasile, Lidia Novac,
Mihaela Monoranu, Gica Iuteş, Tiberiu Utan, Marilena Oţoiu, Gabi Manta, Geta
Adam, Ovidiu Zotta, Sandu Singer, Sorin Bodolea.
Dacă mă uit bine la listă, destui dintre ei sunt scriitori de literatură
pentru copii şi ideea ca vine cineva din spate cu un suflu nou, nu i-a deranjat,
m-au creditat cu un fel de generozitate care atunci mie mi se părea fireasca şi
în realitate, e deosebită.
Erau anii temelor impuse, a moralei necesare care să se desprindă din text. Şi
totuşi, publicam acele povestiri care azi sunt selectate de autori de manuale,
autori pe care nu îi cunosc de altfel, ca să fie introduse în noile cărţi.
Asta îmi dă o perspectivă oarecum liniştitoare asupra traseului vieţii mele dar
şi asupra fluenţei din literatura noastră.
Când vom contempla lucurile de la o oarecare distanţă, multe ne-or apărea poate
în alte dimensiuni.
În rest, la noi a dominat mereu o perspectiva minimalizatoare asupra acestui gen
literar şi criticii se exprimau ”de sus” sau de loc, dacă te apucai să scrii
despre copii, sau pentru copii...de parcă acest tip de literatură ar fi uşor de
scris...
Nu e ţara în care Valery Larbaud ar fi putut publica Fermina
Marquez şi nici Antoine de Saint Exupery , Le Petit Prince...
Romanul Otiliei Cazimir, A murit Luchi, o mică bijuterie literară, e expediat
drept „literatură infantină„ chiar de mari critici.
Căci criticii nu prea au ochi pentru copii, convinşi poate că un adevărat
cititor se naşte direct matur şi nu trece prin perioada bizară în care poate
alerga dupa o minge în neştire sau mînca cireşe crude. Compuneri rescrise...
Ideea îmi convine.
Rescrise la cincizeci de ani şi cu o sinceritate absolută, aceste
comuneri pot fi un exerciţiu interesant.Puteţi încerca. E mai uşor decît o oră
la psihiatru.
...Într-o revistă literară, o doamnă, pe care evident nu o cunosc dar văd în
poză că e tînără şi foarte frumoasă, pre numele dumneaei Diana Soare, scrie
despre cartea mea Fetiţa care eram... găsită de ea, evident, la anticariat.
Dar ce frumos scrie, recunosc că scrie cu sufletul. Că se recunoaşte în micul
personaj de acolo .
Cum eu nu am mai publicat o carte pentru copii de 15 ani, cum nici
o editură nu se înghesuie la aşa ceva,cum diverse persoane, culmea, îmi tot cer
cărţile pentru copii, de drag sau din obligaţii şcolare. Cum am ajuns să xeroxez
cărţile mele ca să onorez diverse obligaţii fireşti...observaţi ce ciudat e
destinul acestei literaturi.
N-o voi renega, n-o voi minimaliza, căci cititorii de literatură sunt înainte de
toate nişte copii cititori .
Diana Soare citează din finalul acestei cărţi:” Fetiţa care eram...”(editura
Intact 1992)
„De dragul tău m-aş ascunde într-o carte din bibliotecă şi-aş aştepta acolo
cuminte să mă găseşti, şi tu vei citi, vei citi, vei citi carte după carte, raft
după raft şi într-o bună zi mă vei găsi şi pe mine pitită după vreun tom cu
scoarţe uzate, vei şterge praful cu dosul mâinii şi mă vei privi cu ochii tăi
vii şi în care se scaldă o lacrimă de ghiduşie şi-un fir de tristeţe, dar eu voi
fi atunci tare bătrână...”
Mă autocitez cu voluptate.
Ideea rescrierii compunerilor mă urmăreşte mereu.
Iulie 2009(publicat in revista Cafeneaua literara)
|
