Cleopatra Lorinţiu « Proza "( Articole critice) »

( pagina cuprinde articole de M.Ungheanu, Andrei Milca, Diana Soare, Grete Tartler, Ioan Miclau,Mihai Ogrinji ,Cristina Ştefan)

1. Mihai Ungheanu (1939-2009)

în revista Luceafărul nr.42, 1989
Despre : Cleopatra Lorintiu „Exista un limpede loc”

     Cleopatra Lorintiu încearcă o carte de reportaj despre împrejurimile Bistriţei şi Năsăudului sub titlul” Exista un limpede loc”.(editura Sport Turism,1989).  Titlul este o reminiscenţă de lectură din Grigore Vieru care a vorbit în versurile sale despre „un limpede loc „.Pentru poeta Cleopatra Lorintiu „limpede loc” este Bistrita naşterii sale cu locurile dimprejur ,este Nasăudul ,Tiblesul, Calimani,Bargaul.Poeta ne anunţă din primele pagini că e vorba despre o cronică sentimentală, de un mod de a-şi rememora străzile şi plaiurile copilăriei , mirată şi fascinată de diferenţele pe care le constată,pe care le provoacă atât ieşirea din vârsta candorii cât şi dezvoltarea vertiginoasă a localităţilor cunoscute.
   Bistriţa este ca o carte care se citeşte la o altă vârstă :locurile, oamenii par a fi cele vechi şi în acelaşi timp, altele.
   Reportajul Cleopatrei Lorinţiu nu apelează la mijloacele şocante ale reportajului modern, menite a izbi urechea imaginaţia şi a mobiliza către o înţelegere nouă.
   Este cu alte cuvinte o carte de amintiri şi de de descinderi la faţa locului, cel ce vede şi şi transmite cele văzute care dă deci şi altora senzaţia participării.
   Nu aceasta este specia practicată de Cleopatra Lorinţiu care apelează la o manieră eseistică ,îmbinând amintirile cu faptele văzute direct dar şi cu o documentaţie de cabinet, fie de natură istorică, fie economică.
   Fluxul reportericesc este întretăiat şi filtrat de un proiect al expunerii, care are aspect didactic.Intenţia este aceea de a epuiza toate datele privitoare la locurile despre care se voirbeşte de a transmite atât o impresie , cât şi o informaţie de a imprima o imagine completă asupra lumii cercetate.
Acest mod de a concepe cartea o îmbogăţeşte sub unghiul istoric şi cultural. Cleopatra Lorinţiu construieşte de altfel o imagine istorică şi culturală a teritoriilor Bistriţei şi Năsăudului demnă de toată lauda.

   Este o surpriză de altfel să constaţi câtă tradiţie istorică şi culturală este comprimată în acest colţ de lume umbrit de prestigii urbane mult mai zgomotoase.
   Trebuia într-adevăr sufletul şi mintea unui om al locului pentru a face şi Cleopatra Lorinţiu a făcut-o.
   Cine parcurge toată cartea „ Există un limpede loc” obţine un interesant tablou al societăţilor bistriţene şi năsăudene, a tuturor aşezărilor din acest univers atât de autonom şi unic pentru autoare.
Unele pagini sunt pline de emoţia amintirii, cum sunt cele privind atrocităţile petrecute după ocupaţia ungară impusă de dictatul de la Viena. Alte pagini sunt nostalgice.
       Pe alocuri se creionează siluete de oameni descrişi în dinamismul profesiei lor. Nu sunt uitate nici obiceiurile populare.
Bine înrădăcinate şi probabil foarte vechi pe care poeta ţine să le aşeze lângă realităţile foarte noi, nu atât pentru contrast ci pentru a lumina coexistenţa lor fericită.
      „Există un limpede loc” rămâne o carte interesantă, instructivă scrisă cu sentiment şi cu dragoste de adevăr, cu o specială aplecare către istorie şi aspectele culturale (...)

2. Andrei Milca în " Cronica română " 9 mai 2003 .
                    Lumini şi...enigme - Cleopatra Lorinţiu

    Timp de 25 de ani, începând cu 1976, Cleopatra Lorinţiu a realizat o serie de interviuri cu personalităţi româneşti din diferite domenii, adunate în 2002 într-un volum denumit „O lumină suplimentară“ (Editura Muzeum, Colecţia Punct pe i, pe copertă folosindu-se reproducerea lucrării „Poarta Soarelui“ de Nicolae Zambroianu).

     Este o lucrare esentiala pentru acest gen dificil, al interviului, mestesug gazetaresc, in radio, TV, ziare si reviste, autoarea fiind mahnita ca a pierdut in timp casete sau foi cu Nichita Stanescu, Teodor Mazilu, Dan Laurentiu, Nicolae Velea, Grigore Hagiu, Virgil Mazilescu s.a. „Microbul“ acesta, de a dialoga cu oameni de excepţie, obiceiul de a pune întrebări, este o boala „rea“, absolut necesară pentru orice ziarist care se respectă, frenetic sau timid.

  Cartea de faţă este o selecţie a unor interviuri publicate în periodice sau o reproducere a unor dialoguri filmate, dintr-o „nevoie sincera de comunicare sau iesire din singuratate“. Impartita in cateva „etape“, munca scriitoarei se reduce la „fluxul memoriei“, „misterioase intalniri ale vietii“, „intalniri esentiale“ plus o lista incompleta a interviurilor realizate din anii ‘70 pana in 2001. Sunt prezenti intre aceste pagini Ion Vlasiu si lumea lui (ultimul sau interviu!), Romulus Vulcanescu si „pulberea mitologica“ (idem), Cella Serghi (1983, „Eroinele mele sunt invingatoare, fiindca imi seamana“), dar si Margareta Zirra, Gabriel Popescu, Guy Pariseau, Marina Krilovici, Gheorghe Tomozei, Marin Preda (!), Gheorghe Rosetti, Dorel Onaca etc.

   Se aduna, ca sa citam din Cleopatra Lorintiu, amintiri de un farmec discret despre cei mai frumosti ani ai unei sarbatori continue, unele mangaiate de jarul memoriei, vieti framantate, destine neobisnuite, experiente impresionante, femei in tara barbatilor s.a.m.d. La final, cateva note de calatorie la Roma, Caracas, Rabat, Chicago si un „vis de Danemarca“. „Atata timp cat arta exista, spatiul dintre oameni e inca plin de substanta si talc“, spune unul dintre cei intervievati, autoarea aducand printr-o raza de efect noi si neobisnuite imagini ale unor chipuri ce ne pareau (arhi)cunoscute. De la „Regina cu pasi furati“ (poezii, 1978, premiul de debut al Editurii Dacia) si pana la povestirile din 1998 („Un ghem de vise“), nasaudeanca Lorintiu a ramas acelasi incisiv comentator publicist, realizator de emisiuni in mass-media (Premiu pentru emisiune de cultura APTR, 2000), imbinand talentul de jurnalist cu acela de literat (Premiul Asociatiei Scriitorilor in 1984 pentru „Exercitii de vacanta“), demonstrand ca isi priveste si iubeste lucrarile „ca pe niste copii“...
Andrei Milca

3.Diana Soare( în Suplimentul de cultură, decembrie 2006 )

                           Poveşti de adormit părinţii

                       Sischiri şi cornuleţe cu gem

    "De dragul tău, copil cu ochii vii în care se scaldă o lacrimă de ghiduşie şi-un fir de tristeţe ascunsă, copil care alergi pe un peron după un tren care pleacă deşi ştii prea bine că n-o să-l ajungi, fluturând o batistă murdară de afine coapte, de dragul tău aş ţine vacanţa cu mâinile amândouă, aş ţine-o cu putere să mai stea, să mai stea." Pe mine m-au tuns dintotdeauna scurt. De asta nu seman cu Crinuţa. Crinuţa are funde-n păr şi o rochiţă de catifea vişinie cu puişori galbeni. Nici rochiţă de catifea n-am avut vreodată. Cea mai frumoasă era una de un albastru prăfuit, cu mâneci albe, bufante; îmi plăcea pentru că părea sa se desprindă în zbor la fiecare piruetă pe care o făceam demonstrativ.
   Crinuţa e mică şi urăţte şosetele albe. Are un izvor doar al ei, pe care l-a botezat Sischiri, şi stie sumedenie de poezii cu vrăji (era una cu "muştar, dosar, măcar"...). În plus, alt temeinic motiv de invidie ascunsă, are bunici care stau într-o caăuţă cu prispă, plină de comori: zahar cubic, sare zgrunţuroasă şi codiţe de cireşe amare în "camera cealaltă", bufetul cu farfurioare în "camera roz" şi-o puzderie de coşuri şi geamantane, fascicole de cărţi şi caiete vechi de şcoală şi fel de fel de plicuri cu scrisori vechi în "şandramaua" cu lut pe jos.
Bunicii mei s-au mutat la bloc şi nu-mi lăsau spre cotrobăială decât câteva misterioase sertare roşii, pline cu şuruburi, nasturi coloraţi, insigne şi capete de creioane...

Moş Crăciun se uită la noi şi râde

"De dragul tău aş laăa gladiolele roşii să crească, să crească şi fiecare floare aş închiria-o unui prinţişor pitic sau unei dulci maimuţici, iar seara i-aş pune să danseze pe masa mea acoperita cu satin roz."
Eu n-am avut nici gladiole rosii in gradina, nici lalele, nici dalii sau garofite cu miros piparat... Doar un smochin cumva exotic, crescind asa, la citeva palme de trotuarul prafuit. N-am fost niciodata "la polog", precum Crinuta, sa-mi pun mâinile sub cap şi sa închipui balauri din norii pufoşi, adormind în miros de fân fierbinte. N-am avut nici gradiniţa cu vâzdoage, nici un măr bătrân care sa facă mere dulci, nici câine, nici coroniţa din sânzâiene, împletită migălos printre cosaşii mititei din iarbă...
   Până şi ninsorile Crinuţei au fost dintotdeauna mai frumoase, pentru că ei mereu i se năzare că ninge cu zahar farin dintr-o sită aflată-n palme de uriaş peste satul Anieş. Aş da orice să mă pitesc în bucătăria ei în care lemnele trosnesc şi miroase a cocă, a zahăr ars şi a vanilie, abţinându-mă din răsputeri să nu pun mâna pe cornuleţele fierbinţi, înşirate ca nişte soldăţei pe tava neagră şi, în timp ce Crinuţa ma învaţă una dintre poeziile ei cu vrăji (ceva cu "compas, popas, ramas"...), să mă întreb în gând dacă nu cumva suntem pitici într-o casuţă piticească şi Moş Crăciun se uită la noi şi râde...
    "De dragul tău m-aş ascunde într-o carte din bibliotecă şi-aş aştepta acolo cuminte să mă găseşti, şi tu vei citi, vei citi carte dupa carte, raft dupa raft şi într-o bună zi mă vei găsi şi pe mine pitită după vreun tom cu scoarţe uzate, vei şterge praful cu dosul mâinii şi mă vei privi cu ochii tăi vii în care se scaldă o lacrimă de ghiduşie şi-un fir de tristeţe, dar eu voi fi atunci tare bătrână..."

Cleopatra Lorinţiu, Fetiţa care eram, Editura Intact, Bucureşti, 1992. Coperta şi ilustraţiile: Octavia Ţarălungă

  4.Trezire din vis

de Grete Tartler

(fragment) din cronica publicată în Revista Luceafărul la cartea "Cineva din trecut"ed.Luna 1995

...Dacă poeziile Cleopatrei Lorinţiu nu părăsesc lumea semitonurilor,unde e uşor "de la fericire la deznădejde să faci un pas mic",proza se ridică mai lucid ajutată de ironie,deasupra necunoscutelor teritorii."Plăcerile verii" ironizează reveriile literare,clipa când "toţi aveau să se culce... să ascult sâsâitul şarpelui,la talpa casei." Sensibilităţi care se pierd nereceptate ca fulgii de zăpadă pe plita realităţii,concretizează portretele unei provincii greu de imaginat ca atare; Santa Lucia,Casa cu volbură,Singurătatea.Poveşti de dragoste desfăşurate mai ales pe "impecabile pagini albe scrise sau desenate în fiecare seară ( Tristeţile dinanintea ninsorii) ,neliniştea unui medic aflat în concediu la ţară, asaltul brusc al "petelor negre" din cariera sa (Sila de astronomie) ,frica de moarte a unui aviator (Un zbor) ,neânţelegeri de familie, treziri la realitate "în clipa cheie a visului" şi mai ales arte poetice : "scrie mai degrabă ce ţi se întâmplă în fiecare zi, sincer şi fără să adaugi nimic, dacă se poate"-Urme de cerneală ) toate aceste respiraţii care nu sunt ample . "de prozatoare", au totuşi o grabă, o tulburătoare fierbinţeală a vieţii.Cineva care s-a trezit din vis , care se ia peste picior -"fără tentaţia aceea a extraordinarului!Imaginaţia nu e mare lucru " şi care îşi propune să ia lucrurile ca atare.Fără paşi mari, dar câtă culoare!.

5. Ioan Miclau ( Australia):"Pentru mine , cartea aceasta e un adevarat chivot biblic "

ARTUR SILVESTRI AJUNGE IN AUSTRALIA.Aceasta dorita veste vine odata cu cartea “ARTUR SILVESTRI-Vocatia Caii Singuratie” a autoarei Cleopatra Lorintiu, desigur prin bunavointa Asociatiei ARP-Bucuresti- Romania.
  Aceasta carte, un adevarat ghid in marea opera silvestriana, apare sub ingrijirea si coordonarea Doamnei Mariana Braescu Silvestri, sotia marelui om al culturii romane, trecut la vesnicia cerurilor(30.11.2008).
  Pentru mine cartea inseamna un adevarat “chivot biblic” in care se asezase sufletul viu al lui Artur Silvestri ajungand astfel in Australia!
   Autoarea cartii doamna Cleopatra Lorintiu ne spune direct despre imboldul personal si de respect ce a avut pentru a aduna granitul, stralucirile, gandirile, aspiratiile, intr-un cuvant construirea acestei carti de prezentare si intelegere a ilustrului ganditor si deschizator de taine al sufletului romanesc, Artur Silvestri.
Si iata marturisirea: “Vocatia Caii Singuratice” este un eseu subiectiv desprins din felul in care eu percep o parte din opera scrisa si publicata de Artur Silvestri.
   Personalitate complexa, fara comparatie in literatura noastra de azi si in cultura
contemporana, adorat, idolatrizat de multi, neinteles complet de altii. Artur Silvestri a fost, prin insusi felul sau de a fi, de-a se forma si a creste in valoare si complexitate,
in virtute crestineasca si din daruire altruista, prin insasi viata sa si mai ales prin cultul pentru carte si litera scrisa pe care l-a avut, o mare, enorma lectie pe care viata ne-a dat-o intr-o perioada de confuzii sociale.
Aceasta carte e numai un semn modest de neuitare si pretuire”.
  Cu un patos de iubire amestecata cu durere prefateaza aceasta carte insasi eminenta scriitoare, vaduva de sotul ei Mariana Braescu Silvestri, numind aceasta
prefatare “Cerul sufletesc”, desigur un gand inaripat daruit Cerurilor de peste Ceahlau!
“…Acum, de cand el nu mai este, astept si citesc fiecare pagina care se publica despre Artur Silvestri cu o incordare si o emotie ce nu se pot descrie. M-ar intelege doar acela care, naufragiat dramatic, pe un tarm uitat de lume, pandeste la orizont verticala subtire a unui catarg salvator.
    Cleopatra Lorintiu este prima care scrie o carte despre Artur Silvestri. Marturiseste ca nu-si propune o lucrare riguroasa, cu toate instrumentele stiintei pe masa. Este poeta si isi permite mai multa libertate de stil si in stilul de abordare. Scrie ce simte, scrie cum simte. Nu a cuprins toata opera, o spune cu franchete, n-a avut destul timp si sunt de accord ca e de preferat o documentare imperfecta decat o amanare perfecta. Amanari vinovate, mai vinovate poate decat tacerile vinovate in voia carora prea des ne lasam, avertiza cu durere Artur Silvestri. Cleopatra Lorintiu ne arata ca lectia merita invatata.
  Tocmai pentru ca natura ei poetica ii permite, ea se apropie de opera lui Artur Silvestri abordand-o din doua perspective ce o fascineaza: misterul, taina si stilul,scriitura.
  Misterul – dar numai pana unde se lasa descifrat, taina – pana acolo unde nu e strivita frumusetea ei. Pentru ca se stie: Artur Silvestri era clar unde voia sa fie clar, dar daca voia sa duca scrisul acolo unde nu oricine poate patrunde…(...)
    Cleopatra Lorintiu releva, inca odata, frumusetea prozelor sale, marele sau talent de prozator prea putin luat in seama si nu doar in cartile clasificate ca atare ea descopera adeseori, cu incantare, “bijuterii ascunse intre ierburile memoriei”.
   Dar cel mai important, cred eu, este ca aceasta carte sesizeaza la Artur Silvestri natura, esenta felului sau de a fi, de a scrie: o nesupunere generala la inregimentari, la etichetari, la clasificari. Era unic. Nepereche. Sper din tot sufletul ca aceasta carte
sa-si implineasca menirea, sa apropie cititorul de cartile si ideile sale. Sa-l ajute sa inteleaga cate ceva din personalitatea , din“modelul Silvestri” si nu in ultimul rand,
asa cum spunea el insusi, sa-i inteleaga “cerul sufletesc”. Mariana Braescu Silvestri

   “Personal consider cartea “o bijuterie slefuita si scoasa din memoria lui Artur Silvestri. Am mai inteles, la o prima si sinoptica cercetare, ca aceasta carte a autoareiCleopatra Lorintiu poate fi tot atat de bine un ghid, un indrumator pentru cititor in lumea creatiei literare si artistice a lui Artur Silvestri, in lumea adancimilor istoriei acestui Neam al Daco-Romanilor, studii carora Artur Silvestri le-a daruit intreaga sa viata de munca, studii si cercetari”.
  

6.Mihai Ogrinji

în Revista “România Pitorească”, nr. 456, decembrie 2009, pg. 27

Vasta şi variata operă pe care ne-a lăsat-o moştenire, ca şi frenezia cu care s-a implicat în întemeierea unor sumedenii de zidiri spirituale, trădează, în mod sigur, o fabuloasă ardere, cu sufletul la gură, de a rosti cât mai repede şi cât mai mult cu putinţă mesajul pe care îl avea de îndeplinit în trecerea lui printre noi. lată, s-a şi scurs un an de când Artur Silvestri a plecat în noaptea de Sf. Andrei, apostolul chemat să fie şi “pescar de oameni”, şi încă nu ne vine să credem că tragedia chiar s-a întâmplat. Avea doar 11 lustri, o vârstă a deplinei puteri de creaţie, iar Artur Silvestri dăduse, de mai multă vreme, spectaculoasa probă de “Personalitate complexă, fără comparaţie în literatura noastră de azi şi în cultura contemporană, adorat, idolatrizat de mulţi, neînţeles complet de alţii”. Şi scrie mai departe Cleopatra Lorinţiu, pe coperta a IV-a a cărţii “Artur Silvestri, Vocaţia Căii Singuratice”: “…a fost, prin însuşi felul său de a fi, de-a se forma şi a creşte în valoare şi complexitate, în virtute creştinească şi în dăruire altruistă, prin însăşi viaţa sa şi mai ales prin cultul pentru carte şi literă scrisă pe care l-a avut, o mare, enormă lecţie pe care viaţa ne-a dat-o într-o perioadă de confuzii sociale”. “Vocaţia Căii Singuratice” nu-i numai “un semn modest de neuitare şi preţuire”, cum cu modestie ne previne autoarea. Şi încă n-ar fi puţin nici aşa. Este, fără îndoială, un incintant eseu despre opera lui Artur Silvestri, o “lectură” subiectivă şi, uneori, insolită, care se metamorfozează într-o literatură de sine stătătoare, vie şi provocatoare, cu un erou care îşi trăieşte cărţile cu fervoare, în chip enciclopedic, mistuitor. Cleopatra Lorinţiu scoate la lumină cu sensibilitate, delicateţe, cu gingăşie chiar, “bijuterii ascunse între ierburile memoriei” – formulare plină ea însăşi de virtuţile unui excelent vers – făcând din recitirea cărţilor lui Artur Silvestri o ceremonie gravă.

7.Cristina Ştefan -recenzie, Vocaţia Căii Singuratice, 26 octombrie 2010.

Aş putea reda mai bine liric spaţiul şi timpul care m-au absorbit citind cartea Cleopatrei Lorinţiu, Artur Silvestri- Vocaţia Căii Singuratice, (Editura Carpathia 2009) dar mi-am propus o scurtă notă de lectură întru îndemnul final al lucrării, tocmai pentru a nu împieta poezia acestei fapte literare.
De la începutul ei intru într-o lume magică, descrisă poetic, prima filă neavând o rece Prefaţă ci un titlu metaforă Cerul sufletesc în care Mariana Brăescu Silvestri face o invitaţie în casa lucrului silvestrian văzut prin ochii scriitoarei Cleopatra Lorinţiu.
„Tocmai pentru că natura ei poetică îi permite, ea se apropie de opera lui Artur Silvestri abordând-o din două perspective ce o fascinează: misterul, taina şi stilul, scriitura.”
Poate că nimic nu m-ar fi convins într-atât să parcurg cartea, ca această esenţă a scrisei Cleopatrei Lorinţiu în calitate de eseist al operei lui Artur Silvestri.
Cartea conţine 7 capitole cu un număr de 72 de scrieri silvestriene despre care autoarea recunoaşte că a cuprins parţial „piese din forţa faptei sale culturale”, întregul fiind de dimensiuni impresionante. Peste 3 decenii de activitate culturală, peste 200 de studii de istorie literară, peste 50 de cărţi şi 2500 de articole pe tema culturale, iniţiator ale unor proiecte culturale de anvergură, doctor h.c. , doctor în ştiinţe aplicate, preşedintele de onoare al Ligii scriitorilor din România, sunt doar câteva din datele biografice ale uriaşului scriitor enciclopedic.
Revenind la scrisul Cleopatrei Lorinţiu, cartea Artur Silvestri - Vocaţia Căii Singuratice se citeşte uşor, paradoxal multitudinii datelor informative, dat fiind tonul simplu, descriptiv, cu implicare afectivă în redarea operelor recenzate.
   Dificil demers şi-a ales scriitoarea. Cum să incluzi într-o singură carte activitatea unei personalităţi enciclopedice, cum să studiezi la rândul tău studii literare, cum să rezumi cărţi de amploare ştiinţifică, diverse ca domenii şi cum să romanţezi o relaţie scriitoricească de prietenie şi cunoaştere într-un spaţiu restrâns cu dorinţa cuprinderii şi reflectării integrale?

   Simplu! Cartea poate fi citită ca întreg, un parcurs paginativ dar poate fi citită şi ca eseuri separate pentru fiecare lucrare analizată. De dragul clarităţii limbajului( recunosc că o citesc cu plăcere pentru prima oară pe doamna Lorinţiu) am preferat ordinea dată de autor aşa încât percepţia finală să nu fie trunchiată. Am mers cu încredere pe drumul autoarei şi fiecare eseu şi-a deschis fereastra către înţelegere ca pe o scară pe care cu cât urci, cu atât perspectiva devine mai vizibilă. Aş îndrăzni o modestă părere de lector afirmând că deşi acest studiu nu cuprinde întreaga operă a scriitorului Artur Silvestri, nici întreaga panoplie a activităţilor sale culturale , autoarea reuşeşte cu brio să îi releveze cuprinzător personalitatea.    Cartea sa este structurată în această menire şi condusă de o manieră aparte:
uşoara romanţare nu dăunează spiritului cercetător şi ştiinţific, nu matizează vasta activitate istorică şi literară ci dimpotrivă, le aşterne firesc, obiectiv, bibliografic şi explicativ.
    Încă de la primul capitol, destinat studiului silvestrian cu privire la istoria română veche, ale originilor poporului român, parcursul de la Zamolxis , la creştinism şi la primele manifestări literare protoromâne, faptele literare sunt susţinute de Cleopatra Lorinţiu cursiv şi documentat.
    Trecerea de al un capitol la altul se face legat, lectura este captivantă, ca o călătorie prin spiritul silvestrian, cu opriri în marile gări din lumea ficţiunii, din lumea bisericii, cea a ideilor apoi, şi toate unite de tonul firesc al povestitorului avizat în subiect.
   Cleopatra Lorinţiu încheie modest şi cu speranţă:
„Dar cărţile sale vor fi, sigur, reeditate. Şi vor veni alţi cititori care le vor pătrunde tainele şi le vor descifra sau se vor îndrăgosti de ele”.
Aşa că, liniştită şi cu sentimentul câştigului unui adevăr de valoare a cunoşterii, confirm spusele autoarei...sunt un alt cititor dezlegător de taină în opera silvestriană şi predau această onorantă ştafetă mai departe cititorilor.


26 oct 2010