Cleopatra Lorinţiu " Elena Boariu "

    Desenând sufletul

      Poate că întâiul impuls pe care l-am simţit în faţa acestor desene a fost acela de-a le numi « bijuterii » căci lucrătura e delicată, cere migală artizanală, atenţie şi pricepere de aleasă orfevrărie.

      Dar a fost numai un impuls.Fiecare lucrare propune de fapt mult mai mult : o viziune, destăinuire, o frământare, o incursiune cu meadrele ei, o rezolvare plastică a unei tensiuni a gândului.
       Ceea ce face artista într-un traseu artistic e o adâncire, nu o repetare obsesivă. De parcă insistând în reluarea unui profil, a unei siluete, a unui chip, a unei sugestii de peisaj ar putea ajunge la însăşi fizionomia închipuirii, la scăpărarea visului, la liniştea revelaţiei, la calmul transparenţei.
        Desenele au structura metaforei şi aduc parcă în memoria auzului rezonanţe de lirism fulgurant.

    Există la Elena Boariu* o incapacitate organică de a se supune competiţiei, contextului, conjuncturalului, de a se lăsa dusă de valul banalului cotidian, o secretă putere a dedublării, o graţie intrinsecă într-ale stăpânirii paradoxurilor.
   Poate că primul impuls în faţa acestei opere orgolios perfecţioniste,păstrându.şi intact sâmburele de reticenţă,distanţa, acel fel misteriors arièrre pensée ar fi fost acela de a le fi pus sub semnul nevoii de frumos.
  

Şi totuşi ele nu caută frumosul cu orice chip. Propun mult mai mult, o stare, o lume a gândului, o relaţie între personaje, o aventură tainică prin biblioteca întreţesută de pânze de păianjen.
   Firul acesta duce spre problematizările majore, spre paradoxurile unei vârste artistice : patosul reţinut,entuziasmul filtrat de înţelepciune, dezinvoltura contracpunctată de melancolii…
  

   Nu găsesc emblemă mai potrivită acestei rafinate înâlniri cu grafica Elenei Boariu ca vorbele lui Cocteau.
« În asta-mi constă poezia, copiez pentru voi invizibilul. »


Introducere de  Cleopatra Lorintiu în pliantul de prezentare la expoziţia Elena Boariu , grafică Galeria Căminul Artei, strada Biserica Enei, 16,Bucureşti
  Iulie 1989

       Frînturi de gânduri

  Sunt douăzeci de ani de la acest text, ani care au consolidat dacă pot spune aşa, exact latura subtilului şi ezotericului în creaţia Elenei Boariu.
    Mult prea discretă faţă de talentul pe care îl are, mult prea rafinată ca să nu îşi aplice sieşi o lege a cenzurii, parcimoniei şi tăcerii, Elena Boariu rămâne figură aparte în grafica noastră. Într-o lume în care oamenii se pun în evidenţă, se fălesc cu ce au şi ce pot, ea se ascunde de ochiul lumii, într-o discreţie care poate fi numai rezultatul unor acumulări de spiritualitate.
   Cum am cunoscut-o ?
În 1978, redactorul de la editura Ion Creangă o alesese pe Elena Boariu ca ilustratoare, de fapt Vasile Olac care era redactor artistic, el însuşi grafician cu mână de artist adevărat.
     
   Mă asigurase că « ea era cea mai bună » şi uite că aşa a fost.
   Dacă ar fi să sar într-o clipă peste ziua aceea când am întâlnit-o prima oară, la Librăria Eminescu de lângă Universitate şi ziua în care scriu aceste rânduri, nu aş găsi o exprimare mai simplă şi mai adevărată. Am avut şansa să-mi ilustreze două cărţi : erau cărţile mele de început în literatura pentru copii, sincer, nu îmi dădeam seama ce şansă pot avea… Ora culorilor şi Libeluliada. Ea a făcut o sărbătoare din acele ilustraţii, şi în condiţiile maximei economii căci avea dreptul la o singură culoare folosită în carte … a creat o lume aparte, cu farmec şi mister, în tonuri de verde şi maro , adevărate giuvaeruri pe care le observ azi de aproape şi nu mă satur să le privesc iar şi iar. Asta făcea Elena Boariu : crea lumi, plasa personaje, dantelărea ca-ntr-o manufactură a sufletului şi a visului, fără oboseală, muncea zile şi zile pe acea bucăţică de hârtie, ca să pună în expresie plastică un gând, dintr-o carte a autoarei debutante care eram eu. Aveam douăzeci de ani.
Niciodată, dar niciodată în cei 30 de ani care au urmat acestui moment nu am mai avut sentimentul absolut al întâlnirii dintre pagina scrisă şi desen, oricâte persoane ales din lumea artelor plastice am cunoscut, şi oricâte cărţi am publicat.

Ea a făcut ca întîlnirea noastră să fie unică, excepţională,irepetabilă. Am rămas prietene, aproape, şi după treizeci de ani sunt fericită că ne-am întâlnit pentru o clipă de simbioză artistică , fără egal.

  iulie 2009

Elena Boariu * născută la 24 octombrie 1942 la Dumbrava Neamţ. Absolventă a Institutului de arte plastice Nicolae Grigorescu Bucureşti, în 1967 secţia de grafică. Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din 1974. Din 1971 a participat la expoziţii colective şi saloane în ţară şi străinătate, la bienale de grafică. A ilustrat zeci de cărţi şi a colaborat cu ilustraţii în presa literară şi la revistele pentru copii. A fost distinsă cu diploma pentru cea mai frumoasă carte a anului 1972, premii naţionale pentru grafică de carte , Mention honorable BIB Bratislava 1983. A lucrat o vreme şi ca desenator la editura Didactică şi pedagogică precum şi la Studiourile de film documentar « Alexandru Sahia ». Este soţia scriitorului Tudor Opriş, căruia i-a ilustrat numeroase cărţi publicate.