Cleopatra Lorinţiu « Ovidiu Bojor »

  Cu ochii vii, mereu cu zâmbetul pe buze, destăinuind parcă o stare de binefăcătoare linişte interioară, tonică şi încurajatoare, privind întotdeauna încrezător înainte,Ovidiu Bojor este întruchipare fericită a modului de viaţă pe care el însuşi îl indică !
  Reputat farmacolog, autor al unor brevete pentru  produse farmaceutice ultracunoscute (pe multe din ele sunt convinsă că le-aţi folosit deja , mă gândesc la Normoponderol sau la Insuveg …el este, trebuie să recunosc, unul din cei mai interesanţi şi mai fascinanţi oameni pe care i-am cunoscut.
    Gândiţi-vă numai la faptul că acest om pornit din Munţii Călimani a început prin a elabora la douăzeci de ani o metodă originală de cercetare a florei medicinale spontane, parcurgând ,în Transilvania sa natală, peste 40 000 km pe jos.
     Ulterior avea să devină expert al ONU , ales pe baza datelor şi experienţei sale de o selectie computerizata, şi să participe la impresionante expediţii în Africa : Rwanda, Zimbabwe, Burundi, Zair, Tanzania, Bostwana, Uganda participând la mari proiecte africane legate de valrificare şi protecţie.
     Poate că cea mai spectaculoasă latură a activităţii sale a fost legată de tainica şi misterioasa Himalaya.
     Interesat de viaţa vegetală la mari altitudini (pe care o investigase deja în Pirinei, Pamir,Kilimandjaro) a escaladat vârful Gurjahimal din Nepal. Asta a însemnat o adevărată aventură dar nu numai interioară ci şi…practică, una a detaliilor.
    Gândiţi-vă la colaborarea de lungă durată cu populaţia nepaleză,la escaladările periculoase şi la organizarea taberelor, la lupta cu frigul, cu capcanele muntelui,cu atmosfera rarefiată de la mari altitudini.
Preocupat de medicina tradiţională a popoarelor lumii, de misterele credinţelor lumii,Ovidiu Bojor este adeptul unei filozofii, a unei nobleţi de gândire, de integrare logică a tuturor cunoştinţelor dar şi a sentimentelor , stărilor şi emoţiilor posibile.
    « Să nu uitm că şi generaţiile viitoare trebuie să găsească resurse materiale,naturale,peisajul nealterat,şi îndrăznesc să spun, chiar mai frumos.mai curat.Fiindcă de acolo de unde am rupt o frunză,o plantă,în folosul nostru ca să preparăm un medicament trebuie să sădim în loc, măcar două. »
pasionat de studiul medicinei populare şi tradiţionale a popoarelor lumii, a marilor comunităţi, studiind felul de a fi a poporului român în context modnial, global, urmărit de spiritul lui Zamolxe, deopotrivă rege medic şi zeu, Bojor afirmă :
  « E o teorie milenară –nu putem îngriji ochii fără a ţine seama de corp, nu putem îngriji corpul fără a ţine seama de ansamblu,nu putem vindeca oamenii trupeşte decât dacă ne ocupăm în acelaşi timp de sufletul lor. Această concepţie de medicină ontegrală o găsim la marile civilizaţii ale popoarelor lumii, de la chinezi şi tibetani, spre popoarele africane şi până la amerindieni …trup şi suflet ,cu ajutorul a tot ce ne oferă natura. «
      Toată experienţa de viaţă a unui asemenea om, atât de deosebit şi cu o biografie fascinantă, care nu şi-a schimbat felul simplu de a fi deşi a călătorit enorm şi s-a bucurat de importante recunoaşteri internaţionale, experienţe sublime, completate cu esenţă de înţelepciune, s-a topit practic în cărţile pe care le-a scris şi le-a publicat pentru semenii săi, pledând pentru o viaţă echilibrată, bazată pe recunoaşterea valorilor morale,în înţelegere şi complementaritate cu natura mamă,folosind plantele adecvate,ca pe un support al unei vieţi armonioase şi împlinite.
      Două apariţii editoriale Pledoarie pentru o viaţă lungă  şi « Fitoterapia tradiţională şi modernă (în colaborare cu Octavian Popescu) sunt fereastra deschisă spre lume de un spirit viu, cercetător, care ştie să preţuiască viaţa în fiecare clipă a ei, care ştie să dea valoare faptelor şi să presare optimism.
      Ori această viziune optimistă a vieţii , tonică şi încurajatoare, această perspectivă luminoasă asupra întregului e posibilă numai printr-un regim de viaţă sănătos,î n care ştim ce putem lua,si ce putem cere de la adevăratele noastre prietene, plantele.

       Iată un fragment transcris din interviurile tv care au stat la baza filmelor documentare

   "Un om al intaltimilor" si « Farmec de Bojor »

 ( realizate in 1994 si 1997)

- Domnule Ovidiu Bojor, ce loc ocupă Transilvania  noastra natala în această pasiune a dumneavoastră de o viaţă : studiul plantelor ?
-M-am născut în Transilvania. Părinţii mei şi unchii mei au fost profesori de ştiinţele naturii.M-am născut în zona Călimani,unde începând de pe la şase ani am cunoscut muntele,am cunoscut florile, animalele, rocile, natura de pe melagurile natale.
-Deci pasiunea a început în copilăria petrecută prin zona Reghinului.
-Într-adevăr ,  în copilărie. Şi s-a menţinut până în prezent şi sper să se menţină pentru că am planuri mari de viitor.
-Aţi avut precursori importanţi.
-Cu adâncă pioşenie ma gândesc la minunaţii noştri precursori, la botaniştii ardeleni în special, începand cu Florian Porcius, Alexandru Barţ,Alexandru Buta ,profesorul Ştefănescu de fapt bucovinean dar foarte aproape de noi, profesorul Morariu profesor universitar de renume.
-Cum aţi început ?
-Am început propriu zis să lucrez în acest domeniu din facultate încă, şi munţii Harghitei şi Munţii Gurghiului care au reprezentat teza mea de licenţă când am elaborat o metodă originală care a fost aprobată şi a figurat în planul institutului de cercetări unde lucram timp de 29 de ani.
 - Aşadar practic aţi început această mare aventură a cunoaşterii încă din facultate.
Categoric,deci prin anii 45-46, este o viaţă de om. Se împlinesc acum 45 de ani de cercetare. Tema pe care am elaborat-o s-a numit « Cercetarea economică a florei medicinale spontane şi a altor plante utile. » ţinând seama de legile protecţiei naturii.
 Deci de pe atunci întrevăzusem această relaţie dintre exploatare şi valorificare pentru protecţia mediului ambiant.
 Acest lucru a însemnat cred, ceva decisiv,cel mai important pentru această muncă. Dacă un reporter ar fi avut curiozitatea să studieze hărţile mele, ar fi aflat că am parcurs peste 40 000de kilometri pe jos, deci pot pune că în Carpaţi am fost un globtroter.
Ei, acest lucru mi-a deschis nu numai orizontul dar şi şansa ca metoda pe care am elaborat-o şi la care am lucrat mai mult de jumătate din viaţă să fie acum considerată ca metodă oficială pentru ţări în curs de dezvoltare.
Şi aceasta a fost trambulina de lansare pe cele trei continente unde am lucrat, în Europa, Africa şi Asia.
-Şi mai exact cum s-a petrecut asta ? Cine v-a selecţionat, cine v-a chemat în ajutor ?
În sistemul de experţi ai Naţiunilor Unite nu selecţionează comisii, selecţionează computerul. Este sistemul cel mai bun. Se depun la recomandarea statelor respective pe diferite domenii de specialitate dosare cu lucrări ştiinţifice, cu brevete de invenţii,cu cărţi publicate, cu rezultatele obţinute. Acestea intră în banca de date şi se selecţionează automat cel care are experienţă mai bogată, bineânşeles şi cei care cunosc limbi străine. Eu am avut fericirea încă din copilărie să vorbesc mai multe limbi străini prin specificul locului copilăriei mele, deci vorbesc germana şi maghiara iar după aceea în timpul liceului s-au adăugat franceza, italiana (căci am lucrat în italia) şi altele. Am învăţat până şi un pic de nepaleză căci am avut patru misiuni în Nepal şi în Himalaya.
-Intrăm deja în altă parte a vieţii dumneavoastră, aceea de explorator şi într-un domeniu care incită şi imaginaţia.Mai ales a celor tineri.Vorbiţi-ne puţin despre expediţiile africane şi asiatice. Nu e o lume uşor de înţeles dar nici de parcurs.
-Da.. voi începe cu Africa, căci Africa a mai însemnat o amintire, am făcut imediat în mintea mea o conexiune, o legătură cu ţara. În 1846 deci în aceeaşi perioadă în care trăia Livingstone, Stanley, tot un farmacist,întamplarea a făcut să fie din Sebeş Alba, a explorat Sudanul, a cules obiecte pe care-a adunat într-o colecţie etnografică, de plante şi animale, colecţie pe care a adus-o în ţară.Deci acum vreo sută şaizeci de ani un român,un român transilvănean,Binder a adus această minunată colecţie şi a dăruit-o muzeului Bruchental şi Liceului Sebeş Alba.
Am străbătut acele meleaguri cu adâncă emoţie. Am lucrat în Rwanda,Uganda,în Burundi, în Zair,în Zambia,în Tanzania practice în Africa de la nord la sud pentru apregăti următoarele faze ale proiectului ONUDI respective al ONU pentru dezvoltare industrială, iar la bată a fost acelaşi leit motiv valorificare şi protecţie.
   Fiindcă e foarte important acest lucru. Să nu uităm că generaţiile următoare trebuie să găsească resursele materiale naturale, peisajul nealterat şi chiar aş spune, aş îndrăzni mai mult, mai frumos, mai îmbogăţit. Fiindcă de acolo de unde am rupt o plantă spre folosul nostru ca să preparăm de exemplu un medicament, mai trebuie să sădim la loc măcar două.
   Asta a fost concepţia mea şi aş vrea să mai subliniez un lucru .
A doua mare pasiune a mea a fost studiul medicinei populare,medicinei tradiţionale a popoarelor lumii, a marilor comunităţi iar aici trebuie să fac o remarcă importantă, în special pentru cei care nu cunosc acest lucru.
  Voi începe cu Zamolxis care era regele nostru,era în acelaşi timp zeu şi era un mare medic. Ne spunea că nu putem îngriji ochii fără a ţine seama de corp, nu putem îngriji corul fără a ţine seama de ansamblul lui, inclusiv de cap. Nu putem vinedeca oamenii decât dacă ne ocupăm în acelaşi timp şi de sufletul lor.
   Ori această conceoţie de mediciă integrală o găsim la marile civilizaţii ale popoarelor lumii,în sistemul medicinii tradiţionale chineze,în sistemul Ayurveda,în sistemul Sitha ,în sistemul Unoni ,în zona centrală a Africii şi o găsim până la amerindieni care au această concepţie la bază. Deci trup şi suflet cu ajutorul a ceea ce ne oferă natura,terapia naturală aceasta este baza concepţiei lor.
-Domnule Bojor, spuneţi-mi ,Himalaya v-a atras pentru că era ca o cetate de neatins , partea ei interesantă din punct de vedere al botanicii, al medicinei tradiţionale ? Ca mit, ca simbol, ca încercare a spiritului de echipă sau toate la un loc ?
-Va trebui să revenim tot la întrebarea dvs. În afară de Africa începând din Pirinei şi până în Carpaţi am străbătut munţii Europei iar de la Ararat şi pînă în Himalaya am trecut şi am lucrat efectiv în Afganistan,am atins înălţimi apreciabile, în Pamir iar în Africa am fost mai sus de Arusa, pe platoul elefanţilor sub Kilimandjaro.Ce m-a atras ? M-a atras o idee,o obsesie a mea aş putea spune urmărirea vieţii vorbesc de viaţa vegetală la altituine maximă.
-Ca un fel de provocare a naturii !
-Exact .Dar am fost într-adevăr surprins şi emoţionat chiar când am găsit forme de viaţă-muşchi,licheni,forme inferioare de viaţă în Himalaya unde am fost în patru expediţii. Am găsit până la 5500 metri altitudine o acomodare a celulei vegetale la marile altitudini,la ultraviolete,la razele cosmice pentru a supravieţui . Nu de dragul competiţiilor alpine sau al atingerii marilor înălţimi , ci acesta a fost scopul principal ; studiul vieţii la cele mai mari altitudini.
Aşa cum pentru Jacques Cousteau opera vieţii lui a fost studiul vieţii la cele mai mari adâncimi ale oceanului.
   -Jacques Cousteau cu care vă face plăcere să faceţi anumite analogii de viaţă.
   Da,probabil avem aceleaşi pasiuni,fizionomii cumva asemănătoare şi cred ,mai mul tecât atât că străbunii mei au fots celţi. Expansiunea cea mai îndepîrtată a celţilor a fost în zona Călimanului , în zona Maramureşului de unde e clar, mi-au rămas şi ceva trăsăsturi fizionomice.
   Acum aş mai vrea să subliniez un aspect de ce anume m-au atras muntele şi marile înălţimi.
  Trecem acum pe un plan superior, hai să zicem filozofic. Cu cât urcăm mai mai sus,orizontul se deschidea mai larg şi vedeam mai larg şi vedeam mai mult: ştiinţă, artă,credinţă. Aş vrea să vă povestesc un episod pe care poate o să-l ilustrăm, foarte tulburător pentru mine.eram în Gurjahimal şi m-am trezit la ora două noaptea.
Gurjahimal era locaşul zeilor din familia Ghones până am venit noi, oamenii ,să cucerim înălţimile din această zonă ca şi din alte multe zone din Himalaya.Şi la ora două noaptea, era o lună plină şi numai în Himalaya am văzut o asemenea lună plină şi bolta era înstelată. Am avut fericita inspiraţie să scot aparatul de fotografiat, să îl pun pe trepied să las blenda deschisă , am îndreptat obiectivul spre Steaua polară şi am lăsat zece minute aşa, blenda deschisă, am făcut cred unele din cele mai frumoase diapozitive pe care le-am făcut vreodată fiindcă am fotografiat drumul stelelor, în timpul rotaţiei pământului, pe boltă au apărut linii din ce în ce mai lungi, pe paralaxă şi atunci mi-a venit şi răspunsul la întrebările vechi şi misterioase .De ce alergăm noi mereu după zei şi nu i-am găsit ?Şi răspunsul a fost următorul: probabl că s-au refugiat în cosmosc căci de aici într-adevăr din gheţarul Himalaya puţin mai sus începe cosmosul,iar noi i-am urmărit, ne-am făcut aparate, am făcut sateliţi ..Fuga după zei nu e decât fuga după cunoaştere, clădită adânc,genetic în fiinţa umană.
 -Foarte frumos spus domnule Bojor, totuşi escaladarea Himalayei este practic un lucru atât de dificil, chiar şi organizarea acestor expediţii la care aţi participat. Toată această aventură a determinat o aventură umană pentru că a trebuit să intraţi în legătură cu zeci de persoane necunoscute total înainte.Unii dintre ei erau nepalezi,erau tibetani,Existau bariere de limbă, de înţelegere eu am văzut că dvs aţi trecut cu uşurinţă peste aceste bariere.Ce anume v-a ajutat cunoaşterea naturii umane cumva?
- Cunoaşterea naturii umane şi în special o constatare generală. Oamenii de munte sunt oameni care se confruntă cu cele mai mari greutăţi. În zona nepaleză au aşezăi până la 3600-3800 metri altitudine,ca să îşi câstige existenţa pe acele terase, nu e uşor. Viaţa aceasta atât de dură îi înalţă foarte mult sub aspectul spiritual,îi face oameni corecţi, rustici, modeşti, cinstiţi.
În ultima expediţie am avut angajaţi şaizeci de hamali,serpasi.Ca să te apropii de munte ,trebuie înainte de toate să mergi vreo 18 zile pe jos. Doar ca să te apropii de zona taberei de bază. Pe urmă încep expediţiile, ascensiunile propriu zise.Îi lăsam singuri câte două săptămâni, până am adus tot echipamentul şi ce aveam nevoie până la tabăra de bază. Lucru extraordinar. Niciodată nu ne-a lipsit o cutie de chibrituri din bagaje. Lucru extraordinar. Am spus mai înainte că într-adevăr acolo coexistă populaţii foarte diferite, numai în Nepal sunt 26 de caste care vorbesc dialectul lor, de multe ori cei din sud nu se înţeleg cu cei din nord, dar guvernul nepalez a făcut mare lucru, în şcoala elementară se învaţă tot limba nepaleză iar în treapta a doua se învaţă şi limba engleză fiindcă totuşi, Nepalul fiind o ţară turistică,oamenii vin în contact cu turiştii şi atunci această diferenţă de limbă şi de caste s-a depăşit prin unitatea de limbă. Se respectă între ei, participă unii dintr-o castă la sărbătorile celorlalţi şi trăiesc în perfectă armonie .Ceea ce m-a surprins cel mai mult la populaţiile zonelor înalte ,în afară de această cinste şi credinţă, este axarea vieţii nu pe latura materială ci pe cea spirituală.
-Aţi scris atâtea cărţi de specialitate.Nu vă gândiţi cumva acum să adunaţi laolaltă aceste experienţe fabuloase pe care le-aţi trăit îm paginile unei cărţi ?
-Da , m-am gândit şi de fapt am peste zece kilograme de manuscrise, am adunat şi note de călătorie,fotografii în culori şi diapozitive.Am realizat şi filmări de modest amator din care voi putea extrage imagini şi voi ilustra toate aceste amintiri.
 -De fiecare dată după ce aţi explorat lumea ,v-aţi întors acasă.
Da.Am avut 35 de misiuni am plecat de 35 de ori şi m-am întors de 35 de ori. Da, în acelaşi decor. În fiecare vară străbat meleagurile copilăriei mele, în Mureş, Călimani, de care sunt atât de profund legat.Aici sunt rădăcinile noastre,aici sunt rădăcinile mele şi oricât de bine m-aş simţi în altă parte a globului , mă simt totuşi un dezrădăcinat ,un copac transplantat într-o seră sau într-un alt teren.
-Că tot vorbim acum în Grădina Botanică (Filmarea s-a realizat într-una din serele Grădinii Botanice din Bucureşti în septembrie 1994).