Cleopatra Lorinţiu « Nicolae Bretan »

O viaţă frământată, un destin neobişnuit:
                           Compozitorul Nicolae BRETAN

                       Un ardelean născut la Nasaud
    (evocarea prilejuită de dialogul cu doamna Edith Bretan Le BOVIT –   (Washington )– fiica compozitorului)

                …,, Niciodată n-a putut să câştige nimic…’’

   O bună parte din viaţa dvs. v-aţi închinat-o afirmării, scoaterii la lumină a operei, creaţiei artistice a tatălui dv.
   Aşa este. Şi asta s-a întâmplat imediat după moartea lui, care a fost în 1968.
   A avut o viaţă foarte zbuciumată. A cunoscut şi gloria, şi duritatea unui regim.
   A unei uitări complete, o uitare voită.
   Să mergem pe firul filmului vieţii lui Nicolae Bretan. A fost un ardelean născut la Nasaud , care şi-a făcut şcoala prin mari centre de cultură ale Europei.
   Exact. Ştia româneşte, ungureşte, nemţeşte. Tatăl lui avea un restaurant şi familia se muta acolo unde credea că business-ul merge mai bine.
   Nicolae Bretan a fost, înţeleg, şi bariton. Mulţi,( aflu abia acum, răsfoind cronicile vremii), şi-au pus speranţele în el ca într-un viitor bariton.
   A studiat canto la Academia din Cluj, apoi i s-a dat o bursă la  Academia de Muzică de al Viena, bursă care, datorită unor intrigi – i s-a revocat, şi pe urmă a ajuns la Academia de Muzică din Bucureşti pe care a terminat-o cu un succes strălucit. Trebuia să fie angajat la Budapesta fiindcă aşa era tradiţia: când terminai cu un asemenea succes facultatea, treceai la Opera din Budapesta. Dar această şansă să nu i s-a dat.
   A fost un moment în care naţionalismul şi-a spus cuvântul. Octavian Goga i-a scris tatălui meu (erau prieteni), tu nu vezi că pe tine nu te angajează din cauză că eşti român? Hai acasă, hai înapoi în Transilvania că aici ţi-e locul.
   Bretan l-a ascultat, a revenit, a primit un angajament, iniţial, la Bratislava şi apoi a venit la Oradea şi, în final, la Cluj, care avea atunci o operă maghiară, atunci, asta a fost în 1917.
   Cred că Nicolae Bretan a trăit din plin specificul vieţii transilvănene – ştia foarte multe despre cultura română, maghiară, germană.
   Aşa este. Şi toate acestea trei limbi le poseda perfect, scria şi poezii în aceste trei limbi, simţea poeţii acestor culturi. Oarecum limba lui maternă a fost muzica. Ceea ce a răscolit sufletul lui au fost sunetele.
   Cariera lui a fost serios marcată de intoleranţele de toate felurile care, ele însele, au însemnat de multe ori istoria Transilvaniei în acest zbuciumat secol.

A fost. Prin faptul că s-a însurat cu o unguroaică-evreică, el, român greco-catolic, a demonstrat, şi prin gest, faptul că nu naţionalitatea determină valoarea şi calitatea unui om, ci a văzut omul. Familia mamei mele a fost dusă la Auschwitz şi au murit 13 persoane, deci, am simţit toate durerile care au străbătut această Transilvanie. Când era Transilvania de nord luată, se lupta pentru români şi niciodată n-a putut să câştige nimic.
    Inţeleg că ar fi putut, la un moment dat, să plece, dacă ar fi vrut, fireşte. Dumneavoastră eraţi stabilită în străinătate şi eraţi, din câte înţeleg, soţia cuiva cu o anumită poziţie la Washington.
   Eu l-am chemat în America şi avea încă şansele de a face carieră acolo.
   Asta se întâmpla când? În plin îngheţ politic, înţeleg.
   Da, în 1948. Deci el ar fi putut să emigreze dar nu s-a simţit acasă decât în această ţară..
   Ce-a însemnat Transilvania pentru un transilvănean al cărui suflet, ale cărui fibre, durerea, zbuciumul, bucuria, purtau amprenta fiecărei naţii ?
Experienţe traumatizate pentru om şi total benefice pentru artist au avut multe personalităţi extraordinare – haideţi să ne gândim la Trakl, Kafka, Mandelştam, Kazantzakis. S-a întâmplat şi cu tatăl dv. acelaşi lucru. O experienţă traumatizată în plan personal a însemnat un fond de inspiraţie pentru operă. Opera lui nu este ecoul suferinţelor pe care le-a avut în zbuciumata Transilvanie?
   Absolut. Fiecare operă este expresia intimă a personalităţii creatorului, îl reflectă, este oglinda sufletului lui. Mai ales durerile. Şi ele sunt universale. Bretan are lieduri româneşti, nemţeşti, ungureşti, dar experienţa sa este universală. Muzica lui are un apel direct. În SUA, mai ales în SUA, la începutul reevaluării lui, fiindcă acum este deja cunoscut s-a văzut asta.
S-a făcut un concurs de interpretare la Academia Gh. Dima din Cluj, şi cântăreţii tineri îl cântă, uneori, cum numai transilvănenii îl cântă. Muzica lui Bretan a fost lansată de cântăreţul Conea în SUA şi atunci a fost senzaţia sezonului tocmai prin aceasta. Bretan aparţine lumii, el e un compozitor universal.
   E important faptul că şi prin sprijinul şi tenacitatea dv. muzica lui ajunge la noi. Şi e interesant să ne gândim că, dacă premiera la opera lui, Golem, a avut loc în 23 decembrie 1924 la Teatrul din Cluj, premiera operei Arald a avut loc la Iaşi.
   Opera Golem a fost prezentată în Elveţia, cu succes fantastic, de asemenea, în America (în engleză). Casa Nimbus, cunoscută pe toate continentele, a făcut un contract cu mine ca să lanseze pe CD toată opera lui Bretan, adică: Golem. Arald, Luceafărul, Horea, liedurile şi muzica religioasă.
Primul disc CD a fost lansat în America şi Europa, în 1994. Publicitatea care i se face îmi ia, pur şi simplu, răsuflarea. O să vedeţi o pagină în Arta Venus, patru luni de zile de publicitate în toate marile reviste apusene de muzică clasică. În sfârşit, recunoscut.
   Aşa fragilă cum sunteţi, aţi venit înainte de 1989 în România şi v-aţi luptat pentru opera tatălui dumneavoastră.
   Am venit după moartea lui. În decurs de patru ani am venit de şapte ori. Atunci mi-am dat seama că trebuie reevaluat. Eu cred că oamenii care mă cunosc o să vă contrazică atunci când aţi spus că sunt fragilă. Să ştiţi că sunt de oţel.
  Şi ce-aţi reuşit în acei ani?
   Ce-am reuşit?... E greu de spus fiindcă n-au fost lucruri simple, ba dimpotrivă, câte succese am avut, atâtea eşecuri.
   Totuşi, opera i s-a reprezentat parţial.
   Da, opera Horea care avusese premiera în 1937, dirijase atunci chiar tatăl meu, el a fost şi director de scenă (atunci s-a considerat că este opera naţională!). Ea a fost anulată o dată cu Dictatul de la Viena şi ocuparea Ardealului de Nord.
  .  Deci cariera sa muzicală a suportat primele consecinţe ale Dictatului de la Viena
    Exact. Imediat au spus: Bretan? Păi el a scris opera Horea, e un român naţionalist! Horea lui e o operă a libertăţii interioare, e ideologia Revoluţiei franceze translatate aici, în spaţiul ardelean. E un imn de iubire a umanităţii. N-a fost înţeleasă această operă. Comuniştii ar fi putut să exploateze această operă, şi-ar fi putut s-o exploateze fiindcă corespundea ideologiei lor. Dar în ea era şi iubirea creştinească pe care Bretan a pus-o explicit. Şi cu asta, ei n-ar fi fost de acord.
   Interpreţii, am constatat că iubesc muzica lui Bretan.
   Interpreţii îl adorau. Tocmai. Eugenia Moldoveanu a dat primul concert Bretan de mare anvergură în 1979. Era preşedinta Concursului internaţional de interpretare vocală la Cluj în 1996. Voi reveni în România. Mai am de făcut încă suficiente lucruri pentru memoria tatălui meu.

( interviu difuzat în emisiunea săptămânală a Cleopatrei Lorinţiu ,"Punct de întâlnire"TVR, 1997)