Cleopatra Lorinţiu « Interviuri Dr Maria Georgescu »

din ciclul "Întâlniri esenţiale"

Gerovital , Aslavital si  secretul "tineretii continue"(Otopeni, 2001)


(un interviu cu dr. Maria Georgescu, director medical al Institutului de Geriatrie şi Gerontologie Ana Aslan)


M-a obsedat personalitatea Anei Aslan. Forţa extraordinară a acestui om de ştiinţă de a naviga cu dibăcie printre atâtea dificultăţi ale epocii. Puterea de-a afirma o idee, capacitatea de-a o susţine, inteligenţa aplicativă. Totul.

Într-o zi de primăvară, printr-o întâmplare, am răsfoit un album de amintiri, cu fotografii şi cîteva scrisori primite de dumneaei de la mari nume ale secolului. N-am avut bucuria s-o cunosc. Au cunoscut-o alţii, mulţi, puţini dar anecdotica mi-e străină. Cred că dacă aş fi avut şansa să mă apropii cu adevărat de dumneaei, s-o cunosc, aş fi încercat să-i surprind indicibilul. Să-l aştern pe hîrtie.

Există însă cineva care i-a fost aproape şi care a reuşit să-i surprindă doza de special, felul nepereche de a fi.

E vorba despre doamna doctor Maria Georgescu. Împătimită de geriatrie, ea face parte din speciala familie a pasionaţilor. Cei care -ţi aştern sufletul pe tavă. Cei care se pot bate până la ultima fărâmă de putere pentru o idee, pentru un gând altruist.
 
Biografia ei este specială. Întîlnirea cu Ana Aslan a marcat-o pe viaţă. Va scrie, fără nici o îndoială, la un moment dat, o carte de amintiri cu doamna profesoară. Până atunci, până la carte, adică, a mai acceptat din când în cînd să dea interviuri, să facă destăinuiri, scurte fulguraţii. Mă leagă de dr. Maria Georgescu o solidaritate superbă întru idee, o comunicare empatică pe căile altruismului, ale încrederii în acelaşi sistem de valori.
 
Poate din cauza acestei comunicări mi-a fost realmente greu să-i pun întrebări, s-o provoc la dialog. Poate tocmai din cauză că dincolo de cuvinte simţeam că e vorba de viaţă, de comunicare, de extraordinara responsabilitate pe care o ai faţă de un idol. Şi totuşi, iată-mă într-o dimineaţă de sâmbătă în frumoasa ei casă, doldora de amintiri, mai cu seamă ale specialei perioade petrecută alaturi de doamna Aslan şi în America de Sud.

Ce eraţi dvs. doamnă Maria Georgescu pînă la întîlnirea cu profesoara Ana Aslan?

Un medic de circă. Un medic de circă devotat pacienţilor ei. Un medic care ar fi putut să fie asistent universitar la două clinici importante ale Universităţii de Medicină „Carol Davilla „ din Bucureşti, şi care, din motive, pentru moment greu de dezvăluit, a acceptat rolul medicului de ţară. Lucram la "30 Decembrie " arondat spitalului Mogoşeşti şi în ciuda faptului că eram tânără şi lipsită de experienţă, am revoluţionat circa, am adus un suflu nou, mişcare, iubire de semeni, viaţă... Poate acestea existaseră şipoate că doar în anii `73 dispensarul trecea printr-o perioadă de lâncezire. A fost extraordinar şi cred că aşa trebuia să fie. Nu cred în cazualitate. Atunci ca şi acum,eram îm totalitate dăruită profesiei mele , pacienţilor mei si fetiţei mele, e urma să  vină  pe lum, astăzi şi ea doctoriţă şi căreia i-am transferat o parte din stările mele de atunci..
   Atmosfera de la Mogşeşti era extraordinară şi pot să spun că acel început a fost plin de entuziam, plin de poezie.
De altfel toate începuturile din viaţa mea au fost extraordinare. Găsesc energie, mă mobilizez, îmi place de fiecare dată să încep ceva nou.

Şi cum aţi ajuns s-o cunoaşteţi pe profesoară, cum aţi ajuns să fiţi în apropierea dumneaei, să deveniţi sufletul cel mai apropiat de dumneaei , la un moment dat? Sau mai bine zis cum s-a întîmplat să vă influenţeze atît de mult viaţa, cariera, destinul?

Simplu şi neaşteptat şi pentru mine. Una dintre prietenele mele din acel timp, este vorba despre doctoriţa Marcu, într-o vară, mi-a spus că se pregăteşte pentru un examen de secundariat, rezidenţiatul de astăzi, la Institutul National de Geriatrie şi Gerontologie. A fost cheia. Am aflat că poţi lucra acolo, la „Aslan” ca medic de medicină generală.
Prietena mea a fost extraordinară. M-a mobilizat. Mi-a dat o colonie „Madame Rochas” şi m-a trimis la „tanti Angelica”, soţia „unchiului Costica”- consilierul lui Ceauşescu. O familie extraordinară care ma adoptasera ca nepoată şi care m-au ajutat foarte mult. Era un risc atunci, pentru ei să recomande pe cineva ca facând parte din familia lor. Ei şi l-au asumat şi sper că nu i-am dezamăgit. Familia Manea este şi astăzi la fel de nobilă şi dezinteresată, modestă şi discretă. Cu certitudine,într-o zi se va şti mai multe despre ei. „Unchiul Costică , mai bine ca nimeni poate vorbi despre cel ce a condus ţara noasta, o perioadă atât de lungă, cu bune şi rele, Nicolae Ceauşescu şi despre multe altele căci este un mare om şi un om de cultură.
.Acesta a fost declicul.
De doamna profesor ştiam, ca orice medic şi român, dar mai ştiam că era o mare personalitate ,respectată şi temută de mulţi, o somitate, ceva de neatins.
Uşa Doamnei Profesoare Ana Aslan şi a Institutului Naţional de Gerontologi  şi Geriatrie,odată deschisă mie de,, unchiul
Costica”, a rămas deschiă pentru totdeauna.
S-a dovedit ca aveam darul de a mă relaţiona şi mai ales de a face faţă exigenţelor noii lumi în care urma să intru şi să-i aparţin.

Şi cum a primit doamna profesoară o tânără care era la urma urmelor o necunoscuta?

Prima mea întâlnire cu dânsa a fost, cum să spun, nu am cuvinte, a fost o comunicare…, fară cuvinte, empatie totală, compatibilitate, chimie!
M-am dus, ţin minte şi acum, îmbrăcată în culorile toamnei, eram armonios îmbrăcată şi dumneaei a remarcat imediat. Nu-i scăpa nici un detaliu . Te citea cu ochii , cu mintea şi cu sufletul, deopotrivă. Ce-am simţit atunci este imposibil de redat, Am fost scanată în secunde, am simţit ochii dânsei mari , luminoşi ,penetranţi ce mă priveau intens, am simţit căldură, interes , o undă prielnică, interogatoare, un magnetism extraordinar, viaţă..
Ce-a văzut în mine dânsa atunci, am ştiut abia mai târziu când am aflat câteceva de la dânsa . Eu atunci,am simţit , pentru câteva secunde, după ce am dat mâna , fluidul pozitiv, favorabil ca apoi să percep platoşa de savantă ,de doamnă severă şi exigentă. Mi-a spus: ,,Chiar dacă ai venit recomandată de domnul Manea Costică, să ştii că dacă nu meriţi, n-o să rămâi la geriatrie,,!

Deci a fost de la început o comunicare instantanee şi totală, un soi de afinitate explicită.

Da, am plecat şi am rămas magnetizată, dominată de forţa şi personalitatea sa, lucru pe care l-am remarcat şi la personalităţile ce o întîlneau în clinică sau în afara ţării. Parcă pluteam, zburam. Ce să spun. Eram eterizată. De regulă, eu obţin în viaţă totul, foarte greu. Dar atunci a fost extraordinar de simplu, ieşit din comun de simplu. Odată trecut testul Aslan am fost repartizată la Flora şi zece ani am lucrat acolo.

Mi se pare o decizie logică. Flora era o interfaţă a noastră cu străinătatea, era un loc de elită şi probabil calităţile dvs. erau cele necesare, intuite de doamna profesoară.

Probabil că da , deşi par lipsită de modestie. Mai târziu, cunoscând-o pe marea Ana Aslan am putut spune că avea un instinct extraordinar.Oameni pe care dumneaei i-a evaluat şi pe care mai apoi i-am urmărit vreme de ani de zile, au rămas cum a spus dumneaei: fie complexaţi, inferiori sau extraordinari.
Nu se înşela. Doamna profesor avea aceste calităţi intuitive , în evaluarea oamenilor ceea ce însă n-o împiedica să dea şansă fiecăruia, ştiind că va fi încă odată deziluzionată.

Cum a decurs propriu zis colaborarea cu dumneaei?

Complex. Armonios, dificil, contradictoriu, extraordinar
, incitant, competitiv, palpitant, intrigant, frumos, inedit, stimulant, imprevizibil, unic , genial, inegalabil. Aşa era Doamna Aslan.

Bănuiesc, au fost foarte multe întâmplări de viaţă care v-au marcat, v-au rămas în memorie. Era o lume deosebită, contactul cu personalităţi epatante, mai cu seamă într-un timp în care noi românii nu prea aveam acces la ceea ce era dincolo de cortină.

Multe, de la simple, pământene, pînă la cele ce ţin de paranormal. De la cum primea şi consulta, de la cum locuia şi mânca, de la cum îşi făcea geamantanele , de la frica de avion , de la începutul mesei cu şampanie(,,te bine dispune la-nceputul mesei, la sfârşit e greu de digerat, cu stomacul plin,, ) , de la întâlniri cu regi, prinţi, prinţese,conţi, contese etc. (lume de basm pentru o tânără româncă din toate vremurile, mai ales cele de atunci, la comunicarea nonverbală, şi prin gesturi, (simbolul unui trandafir, de exemplu) la comunicarea telepatică, la forţa de determinare, la canalizarea energiei( din ce în ce mai puţină spre sfârşitul vieţii dar atât de bine utilizată) , de la aparenţa fizică la cea imaterială, la mental.
 A fost cea mai frumoasa relaţie umană ce am avut-o în afara celor de familie, ca să nu-i fac geloşi. Am momente, când îmi cer iertare mamei că o iubesc, la prezent, mai mult sau la fel de mult pe Doamna Aslan ca pe mama şi bunica mea. Sper ca ele să mă ierte..Nu este din segmentul ce le aparţine. Pare incredibil, sau o nebunie, dar şi astăzi mă simt relaţionată cu EA. Când sunt probleme în Institut o visez, de parcă mă previne. Uneori îmi este frică. Ma întreb ce mai urmeaăa şi dacă pot face faţă.Ai mei deja ştiu, după cum şi una din colegele mele, cu care vorbesc deschis , de parcă aş şi care-mi spune : „Maria eu nu cred în astfel de lucruri, nu le înţeleg”, colega cu care apoi trăiesc la Institut, neaşteptatul.

Ce înseamnă, pe scurt, fireşte aplicarea metodei d-nei Aslan?S-a vorbit mult, a existat o vreme în care metoda era teribilş de mediatizată, apoi în presă s-au strecurat fel de fel de note contradictorii, publicul n-a mai înţeles mare lucru. Rămâne aceeaşi metodă de întârziere a bătrâneţii, aceeaşi formulă miraculoasă la care au apelat atâtea personailităţi ale lumii internaţionale?

Pentru cineva din afara este ceva simplu, o formă de consultaţie, teste, un diagnostic,o scmemă de tratament şi rezultate. Pentru mine e iubire, frumuseţe, comunicare,dăruire necondiţionată,sinceritate, transparenţă,multă iubire faţă de cel din faţa noastră. E o viaţă de om ce începe cu strămoşii şi termină cu momentul consultului. Este un examen pe care-l trece medicul şi pacientul pentru a rezulta un diagnostic şi un tratament. Este medicină holistică, hipocratică îmbinată cu modernitate şi tehnică. Aceasta era doamna Aslan şi şcoala dânsei. Am rămas puţini din cei formaţi şi suntem destul de prigoniţi şi de discreditaţi. Ne-au invadat intruşii atoatecunoscători, temerari ieftini, altfle profesionişti în domeniile lor iniţiale…

Cît de eficiente ar putea fi azi, în continuare, medicamentele, cât de actuală rămâne, la atâta timp de la elaborarea ei, metoda?Tratamentul a suferit în timp o devalorizare morală sau nu?

Sunt mai eficiente ca niciodată, pentru cei ce le cunosc şi le aplică după metoda profesoarei Aslan. Tot ce a intuit dânsa în anii `46-48 a fost demonstrat, parte în timpul vieţii dânsei şi o alta, post-mortem. Cred în tratamentul „Aslan”, cred în metoda „Aslan”, cred în Gerovital şi Aslavital, dacă sunt aplicate profesionist. Am văzut pacienţi după 10-15 ani de tratament ,mai bine din punct de vedere biologic şi simptomatic, decât la începutul tratamentului, deşi cronologic erau mai ăatrâni cu aceşti 10-15 ani. Nu pierd prilejul să spun că moştenirea spirituală „Asalan” s-a îmbogăţit , din punctul de vedere al cercetărilor şi că nu cunoaşte graniţe. Sunt mulţi în lumne care continuă şi-şi arogă reultatele sau iniţiativa, mulţi buni şi răi cu dorinţa îmbogăţirii sau cu altruismul cercetătorului care continuă opera Aslan.La noi în ţară au mai rămas câţiva singurateci care cu abndegaţie continuă cercetările. Le mulţumesc şi le trimit un gând bun, mai ales doctoriţei Cornelia Rusu, şefa Secţiei de cercetare din Institutul de Gerontologie şi Geriatrie.

Vorbiţi-ne despre marile succese şi rezultate obţinute prin aplicarea metodei Aslan. Cu toată confidenţialitatea, necesară în asemenea cazuri, au existat şi destăinuiri entuziaste în presa vremii.

Efectele ?-De la îmbunătăţirea calităţii vieţii, la miracole. . Totul este să ai credinţă în ceea ce faci. Să ai dăruire şi perseverenţă.. Despre cei trataţi, de la mulţimea de anonimi din ţară şi de pe glob, (trataţi de noi sau de impostori,) până la celebriăţi ca: Charly Chaplin, Gina Lolobrigida, Marilene Ditrich , Liliane Ghich, Sofia Loren, Claudia Cardinale, Frank Sinatra, Generalul de Gaulle, Tito, Marcos, Imelda Marcos, Sucharno şi Sucharto, Kenedy , Generalul Pinochet, prinţi, prinţese, conţi, cotese, primi miniştri, senatori, deputaţi, şefi de state, bogătaşi de toate categoriile, etc., vorbeşte viaţa...

Aţi fost alături de dumneaei în cîteva prilejuri extrordinare.

Da. Imaginaţi-vă o tânără doctoriţă, din blocul de est, în 1981 la numai 31 de ani,la curtea unui din cei mai bogaţi regi din lume, Regele Khaled al Arabiei Saudite. Prima mea ieşire, botezul aerului, intrarea în intimitatea profesoarei, ieşirea din blocul de est, primul paşaport.
 A fost extraordinar pentru mine dar si pentru dânsa.Eram trei, primii români, care păşeau pe teritoriul Arabiei Saudite. În deşert. În lumea misterelor, a basmelor ( curte regală!). Doar pentru dânsa nu era prima dată, dar lumea aceea era şi pentru ea misterioasă, la fel de misteriosă şi de interesantă ca pentru mine. Am cunoscut acesta lume, simplă, modestă in ultima instanta, plină de înţelepciune şi de tradiţie.

E o descriere de-a dreptul paradoxală!

Când ne-a primit Majestatea Sa Regele, Regina şi Suita de înţelepţi, am trăit un ritual special. O purificare produsă prin arderea pe rug a unui lemn specific acelei zone ce a aşternut tihna,pacea, comunicarea,relaxarea,firescul şi mai ales normalitatea. Simplu, pur, înălţător. Era la înălţimea majestăţilor lor, era regina, ca şi noi, prinţese. (Evident, e un mod de a spune…) Am corespuns momentelor şi cerinţelor. Am trăit multe momente speciale legate de doamna mea profesoară. Aşa cum aţi afirmat şi dumneavoastră într-o zi, stângaci, se vor regăsi relatate într-o pagină de carte.

Au fost de altfel o sumedenie de întîmplări de viaţă de neuitat,nu?
 
Vedeţi, noi trăim în fiecare clipă a cotidianului, momente de neuitat. Nu ştim să le apreciem, viaţazboară, nevoile ,obligaţiile sunt covârşitoareşi ne împiedică să le trăim cum s-ar cuveni. Cu doamna Aslan totul era inedit şi imprevizibil, fascinant şi extraordinar. N-aş putea să aleg dar trebuie s-o fac. Iată. Suntem în 1988 la spitalul Elias. Profesoara meaa urma să fie operată de Prof. Setlacek , a doua zi. Ca şi dânsa aveam teamă, fără să mărturisim că s-ar putea produce inevitabilul. Ne era teamă de ziua de mâine. Ne lega durerea, speranţa, credinţa şi disperarea. Mi-a luat,cu mâna ei dreaptă mâna mea şi I-a zis ,, promite-mi că atunci când se va produce, vei face totul ca să ajungi sus.,, Era peste ceea ce puteam eu auzi şi realiza. Eram într-un moment când nu puteam să nu-i răspund aşteptărilor. Am rămas în tăcere o eternitate. I-am răspuns afirmativ, necrezând în răspuns. Nu puteam s-o refuz, s-o contrazic, deşi era unul din defectele care i-au plăcut cel mai mult la mine, dar acum era dramatic şi vital.

A fost o mare lecţie de viaţă. Nu voi mai face promisiuni pe patul de moarteal cuiva drag decât când voi avea certitudinea că pot să le şi îndeplinesc.. Pe aceasta, numai Dumnezeu a vrut s-o duc la îndeplinire. Atunci când toate uşile Institutului erau închise pentru mine ca medic, nicicum ca director, atunci s-a întâmplat minunea. Da, s-a îndeplinit, la 10 ani după ce i-am promis, ceva în ce nu am crezut niciodată, ceva ce nu mi-am dorit niciodată, ceva ce nu am visat niciodată.

A existat un episod extrem de spectaculos în cariera dvs. mai recentă. Episodul Pinochet.

Acesta este dupa ce Doamna mea Profesoara tracuse în lumea celor drepţi. Ce să spun , altă personalitate extraordinară. Afirm cu toată responasabilitatea, în ciuda celor ce fac afirmaţii preluate şi neaprofundate. Ca-ntodeauna, există mai multe feţe ale adevarului. Pinochet este alt unicat. Ce a făcut EL din Chile, nu se poate descrie. Chile îi datoreaza mult mai mult decat îi impută. Costul comunismului se reduce la 1000 de dispăruţi, de care nu suntem siguri că este Pinochet responsabil.

Cred că toată experienţa dvs. în America de Sud a fost una fascinantă.

Este vastă, plină de farmec, luptă, succes, dăruire, împlinire şi îmbogăţire în toate planurile, maturizare. Am făcut o clinică de la A la Z, am dus-o la succes, Aslan era la ea acasa sau mai mult. O reuşită, pentru mine.. Am plecat, a falimentat în urma
plecării mele, dar despre acestea cu alt prilej. Lumea Sud-Americana este, cu adevăratn fascinantă.

Ce se întîmplă azi cu şcoala noastră de geriatrie.? Au apărut atâtea ştiri contradictorii din care nu se înţelege mare lucru…

Şi pentru noi sunt lucruri greu de înţeles.Ai un nume, o marcă, o metodă, o experienţă şi reţeta reuşitei în economia de piaţă în plin comunism sau socialism, ce-o fi fost la noi, şi o ignori complet! Politica directorilor străini Institutului a costat şi costă mult şcoala noastră de geriatrie şi gerontologie ,prima din lume , costă mult ţara noastră. Au fost vremuri sub Ceauşescu când Aslan aducea ţării venit net de 17-18 milioane de dolari. Cei ce s-au perindat la conducerea INGG,Ana Aslan " au, după părerea mea ,, complexul;, Aslan se cred în stare de mai mult iar realitatea e departe de asta. Sperăm ca totul să reintre în matca normalităţii. Impostura, abuzul, grandomania, megalomania, haosul, etc, au trecut şi prin INGG „Ana Aslan”. Într-o zi, am de data aceasta convingerea, se vor aşeza lucrurile.
Va fi bine!

Ce va urma?

Societatea românească şi medicală se aşază.

Aţi avut atîtea şanse să rămâneţi în străinătate, în condiţii excepţionale, unele de-a dreptul frapante. De ce n-aţi făcut-o?

Sunt ţărancă. Îmi lipseau până şi onduleurile şi gropile asfaltului din faţa casei şi apoi… totul este programat, ţi-e scris. Când îmi era dor de casă aveam halucinaţii olfactive , cu flori de tei , şi vizuale: vedeam floarea de măr, livada de meri de la bunicii mei .Nu regret nimic. E o viaţă , la altă scară , interesantă, precum a maestrei mele.

Credeţi în destin? Întîlnirea cu Ana Aslan a fost punctul crucial al vieţii dvs?

Cred în destin. Cred în karma. Cred în ceea ce-ţi este scris după cum cred şi-n puterea individului, în forţa de determinare, în forţalui :VREAU, POT, TREBUIE.
Cred în iubire şi generozitate. Nu poţi obţine nimic fără să dăruieşti.