Cleopatra Lorinţiu « Alexandru Pugna »

Cântarea din închipuire

  ( un text din 1988 )

   (fragment din volumul de eseuri Exista un limpede loc de Cleopatra Lorintiu, publicat la Editura Sport Turism ,Bucuresti 1989  )

 Sala Radioteleviziunii din strada Nuferilor părea prinsă de o undă de emoţie. Publicul marei  gale folclorice se animase.Îi entuziasmase un tanar interpret, imbracat cu cioareci şi opinci legate cu nojiţe, cu cămeşă creaţă până la genunchi şi pieptar strâns subsuoară,cu suman de pănură,lung şi căciulă de mieluţ. Un cantaret cu un glas ciudat, întrucâtva neobişnuit, un amestec de bândeţe şi asprime.Da, chiar amestecul de blândeţe şi asprime pe care ţi-l inspiră peisajul de unde vine(satul Căianul Mic, undeva,la poalele Ţibleşului,)satul în care prin 1938-1939 Dimitrie Gusti cerceta obiceiurile şi datinile românilor spre a le publica în revista Sociologia românească.
   Alexandru Pugna a descusut cu nesfârşită răbdare şi receptivitate muzicală,bătrânele satului.De la ele a învătat baladele cele vechi ,de la ele a cules o variantă tulburătoare a Mioriţei,cântecele de dragoste , de cătănie,vechile cântece de război şi strigăturile.Pugna a învăţat de la aceste femei ale altui timp, parcă,al căror glas limpede de soprane perfecte e şi azi de invidiat ,cum Ludovica Hiticaş sau Măria Cini sau Victoria Măierean, nu numai cântece de demult, perle cum le zice el cu emoţia netructată a adevăratului culegător de folclor,fascinat, robit de autenticitate,ci, mai ales de un anume fel de a cânta, de a-şi modela vocea, de.a da expresie tonalităţilor, de.a transmite cu intensitate trăirea aceea, de flacără înaltă.

    Mi-aduc aminte emoţia absolut uimitoare care mă cuprinsese când am auzit întâia oară o doină : « La stâlpuţul vrăniţii /Şade mama miresii /Supărată tare îi/ Şi se roagă  soarelui/ Soare soare domnuţ mare /Ţine ziua cât de mare /C-am o fată ducătoare /peste munţi la alte curţi /La părinţi necunoscuţi/ Peste munţi şi peste văi/ La alţi părinţi străinei » Mi-o şi închipuiam imediat pe mama miresei ,îmbrobodită în fugă, cântând şi plângând , rezemată de vraniţă, gardul acela care desparte ograda de grădină, ca să n-o mai vadă toată lumea din casă…

     La versul La alţi părinţi străinei,parcă şi vedeam lacrimile curgând ca boabele pe obrajii femeii căreia îi pleca fata departe,prin străini.
      Un alt cântec, de data asta de război ,cântat de Alexandru Pugna , desena parcă dinaintea mea un adevărat tablou îndurerat :"Plugu patru boi îl trag /De coarne-l ţine –un moşneag /Şi-o nevastă supărată /Strigă la boi câteodată/ Copiii o întreabă /mamă unde-i dus tata/ Îi dus departe-n război/ Nu ştiu viniu-a napoi /Războiu arză-l-ar focu /La mulţi ne-o mâncat norocu/Arză-te-ar focu război /Să nu mai vii pe la noi. »

        Cântecele acestea triste şi tărăgănate îmi rămâneau în memorie ,aproape că mă bucuram la simpla lor amintire .Nu le înregistrasem pe o bandă, dar îmi rămăseseră în minte, le păstram,printr-un miracol ,în memorie. Într-o memorie afectivă.
       Asta-mi aminteşte un fragment din romanul Marele cântec publicat de curând de Mihai Diaconescu( la editura Muzicală,) roman pe care într-o bună zi mi l-a adus Alexandru Pugna cu o expresie radioasă ,de fericire şi triumf. "Pater Ioan se posomora şi se agăţă cu mâinile de drugii ferestrei. Îşi lipi fruntea, încet de gream. Bucuria cântărilor din închipuire se stingea încet şi în locul lor râmânea doar tânjirea dureroasă care-l stăpânea totodeauna după ce înţelegea că e singur şi lipsit de putere. O închipuire de demult când era încă tânăr de şaptesprezece ani doar şi călărea ca un smintit pe un armăsar vânăt de la grajdurile comitelui Haller , cu care cutreiera luncile şi zăvoaiele Someşului se ivi nespus de vie în minte. »

Pater Ioan, adică Ioan Căianu Valahul, sau Ioan Căianu Românul acel compozitor al medievalitaţii româneşti transilvane căruia îi este închinat acest roman scris în manierea biografiei romanţate , de largă respiraţie epică şi-a petrecut copilăria la Căian.
      Pentru tanarul imbrăcat cu suman de pănură deasă şi opinci legate cu nojiţe sub genunchi care cucerea cu un cintec vechi publicul unei gale folclorice , aplaudat cu entuziasm de sălile pline la Cannes, Nice,Aix en Provence, Colmars,Saint Maurice sau Château Gombet,  solistul Ansamblului Cununa de pe Someş ei bine, pentru el, Ioan Căianu este cea mai puternică obsesie. Intr-un fel e firesc,

       Ion Căianu exercită o fascinaţie asupra oricărui meloman sonurile cţntecelor sale, în tălmăcirea unui instrmentist de fineţe nespusă cum e Ion Ivan Roncea,provoacă o emoţie artistică fără egal. Pentru Alexandru Pugna ,Ioan Căianu însă e însaşi întruchiparea precursorului, este genialitatea muzicală a poporului nostru surprinsă într-o clipă de extrem, de revelaţie, este sublimarea glasului său ancestral. În acest sens,întru acest gând iţi încheie romancierul cartea "Marele cântec" « Apucă flautul si, în tăcerea plină de stânjenire a celorlalţi doi bărbaţi ,începu să zică încet, foarte dulce, o doina de pe Someş. Era tot ce scrisese mai frumos în Magnum Cantus Coelestis  »  urmărind aproape cu evlavie traseul vieţii lui Ioan Căianu, al cântecului său şi căutând să restituie azi tot ce-a cules de la bătrânele satului, Alexandru Pugna aduce prin vocea lui esenţa peisajului din care a pornit, lentoarea colinei verzi şi asprimea virfului de munte din Ţibleş fascinaţia acelui limpede loc, unde dealurile se petrec şi curg spre câmpie şi alunecă în zale, presimţind Maramureşul.
     Şi ca să-l înţelegeţi mai bine pe acest baiat de ţăran din Căianu Mic, pot să vă spun că îmi telefonează la Bucureşti încântat ca de-o descoperire fără seamăn când află o melodie pe care o scotoceşte în memorie Ludovica Hiticas sau ca îmi scrie o strofa pe care a auzit-o şi care l-a fermecat « Ce ţi-ii drag nu ţi-ii urât /De-a şi cât de ocărât./ Ce ţi-ii urât nu ţi-ii drag /de-a şi cât de lăudat. »
     Şi adaugă « Atâte de tare îmi place, nu ştiu cum să spun / filozofia asta de viaţă a ţăranilor noştri. » Şi eu stiu că, atunci când spune aşa ,lui Alexandru Pugna îi strălucesc ochii şi se bucură din toată fiinţa lui. 

(fragment din volumul de eseuri Exista un limpede loc de Cleopatra Lorintiu, editura Sport Turism ,1989 lector de carte Valentin Borda  )
                      Allte interviuri si articole despre Alexandru Pugna realizate de Cleopatra Lorintiu:

     - Un interviu cu Alexandru Pugna si un recital de muzica populara filmat de Ene Arsinel au fost difuzate pe postul  tv "Suflet romanesc" (Chicago canal 32) in anul 1993.

     - In 1994 Luna Editorial House(editor Cleopatra Lorintiu)  a produs caseta de muzica populara "Alexandru Pugna  : Dragu mi-i sa cint la lume "

     -eseu in"Contemporanul",1988

      I-am solicitat de curind lui Alexandru Pugna citeva vorbe de actualizare a fostelor scrieri dedicate dumisale, scrieri aparute in jurnale ca "Contemporanul" sau "Actualitées Roumaines" ori chiar in cartea  Exista un limpede loc din care am extras fragemntul de mai sus, scris in 1988. Alexandru Pugna a avut bunavointa de a oferi aceste confesiuni care, cred ca il exprima cel mai bine .

                 Confesiunea interpretului Alexandru Pugna

                                                        (Bistrita 2008)

"Am copilărit într-un sat foarte frumos, Căianul Mic din judetul  Bistriţa Năsăud, pe Valea Ţibleşului, având o copilărie deosebită, aşa cum o au toţi copiii din satele noastre româneşti. De mic copil am cântat, ţin minte că de multe ori mă urcam într-un dud bătrân din curtea casei şi de acolo, ascuns între crengi şi frunze, crezând că nu mă aude nimeni, dădeam drumul glasului. Aceasta a fost „prima rampă de lansare” a mea. Când avem vreo 5-6 anişori stăteam pe prispa casei noastre bătrâneşti, unde mă jucam şi cântam de mama focului. După spusele bunicii mele „un domn mare”, venit de la Bistriţa în control la Primărie, a stat şi m-a tot ascultat şi după ce am terminat de cântat a mers la bunica încercând să o convingă să mă dea lui spre înfiere, prevăzându-mi un mare viitor. Bineînţeles că bunica nu s-a învoit, motivând că o să o omoare fecioru-său când se întoarce de la lucru şi nu găseşte copilul. Eram nelipsit de la toate serbările şcolare din sat, unde cântam, iar mai târziu, copil fiind, ascultam cu mare drag ceteraşii ce cântau la jocul satului, care pe atunci se mai ţinea în satul copilăriei mele. Mi-au rămas în minte jocurile şi strigăturile pe care mai târziu aveam să le folosesc pentru a le aşeza în cântecele mele.

        Drumul în cântecul popular românesc nu a fost deloc uşor. Am început să-mi dau seama ce trebuie să fac, pentru a deveni cu adevărat interpret de cântec popular, atunci când am început colaborarea cu Ansamblul folcloric „Cununa de pe Someş” al Casei Municipale de Cultură din Bistriţa. Aici sub îndrumarea doamnei Elvira Botoş, am învăţat că nu e destul să ai voce, trebuie să ştii să transmiţi mesajul cântecului tău publicului, trebuie să ai un repertoriu propriu cu care să te individualizezi printre interpreţii de cântec popular, să mergi în faţa publicului îmbrăcat în costum popular autentic. Am participat la 16 concursuri şi festivaluri de folclor într-o vreme când la astfel de manifestări erau câte 100-120 de concurenţi din întreaga ţară iar juriul era format din cei mai mari folclorişti ai ţării. Am primit diverse premii dar au fost şi nereuşite. Toate acestea nu m-au dezarmat ci parcă mai mult m-au determinat să continui mai departe cu şi mai multă forţă. Astfel nu mă prezentam niciodată cu acelaşi repertoriu la două concursuri, dorind să arăt că sunt preocupat de îmbogăţirea permanentă a repertoriului meu. Răutăţile celor cârcotaşi, care au fost şi ele, nu au făcut altceva decât m-au determinat şi mai mult să merg mai departe, şi să le arăt ce pot şi că nu-mi pasă de ce spun unii sau alţii, eu eram conştient de puterile mele.

 
    Îmi amintesc cu mare bucurie şi cu emoţie de primele mele înregistrări la un post de Radio. Era în 1984, la Radio Târgu Mureş, unde sub coordonarea redactorului Dumitru Buzoianu am realizat primele mele înregistrări. După trei ani în 1987 am înregistrat la Radio România sub îndrumarea redactorilor Gruia Stoia şi Angela Marinescu, după ce am aşteptat trei ani, ca materialul trimis la comisia de folclor, să fie ascultat şi să primesc invitaţia de a înregistra 10 cântece din cele 14 câte am trimis. Am avut marea şansă de a înregistra aceste prime cântece împreună cu Orchestra Radio condusă de maestrul Constantin Arvinte care s-a preocupat în mod deosebit, pentru ca acompaniamentul muzical să îmbrace frumos cântecele mele. După aceste prime înregistrări au urmat altele efectuate cu dirijori celebrii aşa cum ar fi: Paraschv Oprea, Ştefan Cigu, Ovidiu Barteş, Zanc Zeno Oliver, Anghel Urs, cu care am înregistrat numeroase cântece din ţinutul năsăudean.

    Ansamblul folcloric profesionist „Dor românesc”, unde sunt angajat în prezent, reprezintă pentru mine foarte mult. Contribuţia mea la înfiinţarea acestui colectiv artistic a fost una hotărâtoare. După şase ani de la desfiinţarea Orchestrei Profesioniste „Bistriţa”, a Sindicatelor din Bistriţa Năsăud, se simţea nevoia unui ansamblu folcloric profesionist care să pună în valoare zestrea noastră folclorică. Au fost câteva încercări nereuşite, dar şansa de a realiza acest vis mi-a surâs atunci când Stefan Cigu şi Matilda Pascal Cojocăriţa au propus să ne unim forţele şi să încercăm reânfiinţarea la Bistriţa a unui Ansamblu profesionist, astfel am reuşit. Nu a fost deloc uşor deoare-ce am avut destule piedici, iar după doi ani de la înfiinţare am stat cu toţii fără salarii timp de şase luni, doar din dorinţa de a nu-i lăsa pe cei ce doreau să ne desfiinţeze să-şi realizeze visul lor urât. Şi nu au reuşit. Astăzi, Ansamblul folcloric Profesionist „Dor românesc” se numără printre cele mai valoroase colective artistice din ţară.

    De câţiva ani sunt preşedintele Asociaţiei „Nunta Zamfirei” din Bistriţa, cu care am reuşit să realizez lucruri deosebite. Astfel, sub egida Asociaţiei s-au realizat câteva ediţii ale Festivalului internaţional de folclor „Nunta Zamfirei”, manifestare ce se înscrie în rândul celor mai valoroase acţiuni de acest gen din ţară. În prag de Sfinte Sărbători ale Paştelor am organizat anual câte un Concert Pascal intitulat „Pricesne şi cuvinte de învăţătură creştin-ortodoxă”, concerte organizate în Biserici şi care se bucurau de prezenţa unui public numeros. De asemenea în luna decembrie organizăm Concertul de „Colinde şi cântece străbune”. Întotdeauna este cel mai reuşit concert ce se desfăşoară în prag de Sfinte Sărbători ale Crăciunului. Toate aceste manifestări sunt înregistrate si popularizate prin cele două emisiuni de la Rado Transilvania şi AS-TV, pentru a putea ajunge şi în casele bistriţenilor ce nu pot fi prezenţi la spectacole.

   Cel mai mult mă doare faptul că în satele româneşti din ţinutul năsăudean, ca peste tot de altfel, se pierde tradiţia, obiceiurile şi tot ce reprezenta odinioară, din punct de vedere spiritual, satul românesc. Ce-i drept nu prea ne putem noi opune acestui fenomen, am înţeles şi eu acest lucru, şi atunci am încercat să salvez aşa cum se poate o parte din ce cred eu că e valoros. Am realizat astfel câteva filme folclorice, pentru a rămâne pe peliculă, datinile de odinioară din această parte de ţară. Am avut chiar succes cu ele deoare-ce au fost selectate ediţii la rând pentru a participa la Festivalul internaţional de film Eco- Ethno- Folck de la Slătioara. Aceste filme sunt: „Ioana Orban-sufletul Văii Bârgăului”- 2001; „Cununa de seceriş la Spermezeu, jud. Bistriţa Năsăud”-2002;”Regretele meşterului olar Ştefan Gănău”-2003; „Înstruţatul boului la Căianul Mic, jud. Bistriţa Năsăud”-2004; „Reghina Tapalagă şi cântecul de viaţă lungă”-2005. In anul 2007 cu filmul „Biserica de lemn din Budurleni” am obţinut la acest important concurs Premiul special al Juriului pentru cel mai bun film etnografic din Festival.Trebuie să menţionez faptul că muzica pentru acest film a fost compusă special de valorosul muzician şi folclorist Gruia Stoia. Toate aceste filme vor sta mărturie în timp, pentru înţelepciunea proverbială a ţăranului român din nord de ţară. "