Cleopatra Lorinţiu « Utima Ora »

această pagină conţine: un interviu cu Livia Niţă şi o selecţie de titluri de articole publicate în ziarul Ultima oră(director Ion Marin) în perioada 1997-2000

Livia Nita Bonansea, Torino, 2000 ( difuzare TVR),publicat în serial în”Ultima oră”

O femeie în ţara bărbaţilor

Una dintre societăţile de mare succes din Italia, specializată în design industrial şi proiectare de performanţă, ale cărei produse se regăsesc într-o multitudine de autoturisme, trenurile de mare viteză de tip Pendolino, tramvaie ultramoderne, repere pentru maşini de curse, interioare ale unor avioane prezidenţiale şi destinate unor personalităţi politice dar şi elemente esenţiale industriei de apărare, e vorba despre firma Bonansea, poartă într-însa şi semnul puterii, priceperii, inteligenţei în materie de afaceri dar şi de relaţii umane a compatrioatei noastre, doamna Livia Niţă Bonansea.

        Plecată din ţară de tânără, dumneaei şi-a făcut loc într-o lume complicată şi concurenţială, afirmându-şi calităţile şi ştiind să conducă, luptându-se pentru firma pe care , moartea soţului ei o pusese într-un punct al întrebărilor: va continua sau nu drumul început, într-o lume atât de dură , de concurenţială?
          Pot spune cu mâna pe inimă, Livia Niţă Bonansea este una dintre femeile care m-au impresionant enorm. Un asemenea amestec de senisibilitate şi forţă, de cumpănire şi expansivitate, de căldură umană şi cunoaştere exactă a interesului, de renaştere din cenuşă şi aspiraţie sublimă, un asemenea amestec fermecător şi cuceritor, pot spune că n-am mai întâlnit.
Am cunoscut-o puţin , pe aeroportul Otopeni, pleca spre Italia în urma unor încerări, aş spune marcată de tenacitate, de-a dezvolta afaceri în România, suporta cu stoicism atunci fel de fel de beţe-n roate puse de unii şi de alţii. Am reîntâlnit-o în atmosfera torineză, la firma dumneaei, apoi la Cisterna di Latina, un alt sediu al firmei, plasat apoape de Roma, unde există şi fabrica de prototipuri pentru ceea ce grupul Bonansea , crează. Cu acel prilej l-am cunoscut şi pe inginerul, cercetătorul strălucit care este Luciano Sciabica, cel care ne-a explicat o sumedenie de lucruri despre materialele compozite şi despre faptul că viitorul aparţine tehnologiilor dezvoltate pe baza lor.Tot ea ne-a dus în  felurite case şi locuri- oameni de afaceri , proprietarei de magazine dar şi în atelierul unuia din cei mai mari plasticieni pe care îi are Italia, e vorba despre Ezio Gribaudo, acela care a străbătut secolul XX ca o forţă incontestabilă a ideii şi a penelului.
       În superba ei casă, aşezată pe o colină ,acolo de unde se vede oraşul, aşternut la picioare ca o ofrandă, înconjurată de plante meditaraneene, de muşcate albe şi roşii şi roz, cu o terasă cu oleandri, aşa cum îmi imaginam eu în fericitele cărţi de poeme ale tinereţii, doamna Livia Niţă a vorbit în faţa camerei de luat vederi, cu naturaleţe şi căldură, aşa cum îi este felul. Iată câteva idei din acest dialog, cu convingerea că ele n-au cum să surprindă doza de supriză, de deosebit pe care această persoană , le adună.

,, Dacă am făcut ceva în viaţă , asta s-a întâmplat din cauză că sunt    moldoveancă’’

-Aş vrea să vă întreb în ce măsură Iaşiul natal v-a format şi a făcut posibil accest succes remarcabil în afaceri, într-un mediu complet necunoscut?
-Leagănul Iaşiului a fost pentru mine prima etapă care mi-a schimbat complet, ca să zic aşa, filosofia vieţii. Familia din care plecase iniţial neamul meu, era una simplă, de la ţară, avea anumite credinţe şi anumite certitudini, anumite repere de valoare morală, aş zice. Iaşiul a fost , cum să zic eu, a fost pentru mine, copil fiind, prima plecare, prima schimbare completă a vieţii pentru că urma unor experienţe dure. Tata fusese în lagăr, se întorsese şi ai mei au vrut să schimbe totul, aşa că am plecat de unde eram, anume din părţile Romanului, spre Iaşi Şcoala, clasa a patra, apoi şcoala medie ,liceul, le-am făcut într-adevăr la Iaşi…
-Dar dincolo de peisajul general zbuciumat al acelui obsedant deceniu, cum i se spune acum, trăiaţi totuşi într-o lume moldovenească destul de molcomă, cum spuneaţi chiar dumneavoastră, bazată pe anumite valori morale…
- Da , valorile sunt şi rămân baza formaţiei unei fiinţe. Depinde de felul în care fiecare le ştie şi înţelege şi folosi. Pentru mine, Iaşiul şi tot ce s-a întâmplat în Moldova rămâne un bagaj unic, fără de care –aş fi putut reuşi. Şi dacă mă vedeţi astăzi ceea ce sunt, toate astea sunt posibile fiindcă sunt moldoveancă.
-E minunat ce spuneţi. Cu ce sentiment v-aţi întors acum, după atâţia ani, în România?
- Eu avut totodeauna am avut şi paşaport românesc. Am avut o demnitate a mea şi am dus, recunosc, o luptă îndelungată ca să-mi păstrez cetăţenia. Am avut mereu relaţii bune cu ambasadele, cu ministerele, cu tot ce putea să însemne reprezentanţă diplomatică a României, fără a mă angaja însă în lucruri complicate şi care nu mă reprezentau. M-am ocupat de comerţ internaţional, m-am ocupat de contracte, am lucrat în diferite sectoare care mi-au permis un anume nivel economic, financiar. Dar paşaportul românesc l-am păstrat ca pe un talisman cu toate că în unele perioade , multă lume mi-a spus că aduce dezavantaje (în special în perioada în care eu am început să lucrez pentru nişte produse din industria de armamanet.) Nu am renunţat la el şi am reuşit să trec peste acest gen de impedimente..
-Haideţi să ne întoarcem un pic în timp, la perioada în care eraţi de fapt o adolescentă care pleca în lumea largă. Cum poate oare cititorul să înţeleagă destinul dvs. care este unul cu totul de excepţie?
- Ştiţi cu ce ar trebui să încep? Cu ce am învăţat în şcoala mea moldovenească, cu faptul că atunci când eşti de pildă elev, ai nişte obligaţii zilnice, trebuie să fii punctual, ordonat, să-ţi faci mica ta datorie de elev de fiecare zi. Eu aşa am început. Aceasta a fost şcoala foarte preţioasă şi care m-a educat pentru o viaţă. Îmi vine să mulţumesc profesorilor mei din liceu, datorită atitudinii faţă de carte pe care au avut-o şi a felului în care ne-au învăţat… Mi se perindă acum prin minte figurile profesorilor mei de la Liceul ,, Dimitrie Cantemir’’ din Iaşi, de pildă profesorul de matematică, domnul Lefter care avea aşa, o mină de ministru, totdeauna m-a impresionat figura dumnealui, felul în care se impunea, apoi doamna Dediu , profesoara de fizică, diriginta mea. Apoi profesoara de anatomie, atât de suplă, atât de … de,, bon ton’’, de câte ori nu m-am gândit la distincţia din tot ce făcea, din felul în care se comporta, prin pragurile şi răscrucile vieţii mele…
- Şi totuşi care a fost şocul adolescenţei , odată ce a trebuit să vă rupeţi de lumea asta idilică şi să plecaţi, să părăsiţi ţara. Pe vremea aceea, să pleci de tot în Occident, era totuşi o aventură cu urmări multiple.
- Din clipa în care tatăl meu a fost trimis la închisoare şi noi am trecut de la bogăţie ( eram o familie cu preoţi, cunoscuţi sub numele de Teişanu, care mi-a dat o anumită credinţă şi încredere ), la altceva , a început şi lupta sufletească. Păstrasem în mine credinţa, încrederea şi umilinţa în faţa puterii dumnezeieşti. Aveam în mine lăcaşul în care puteam fi privilegiată.
Realizam faptul că revistele pe care le citeam, ziarele, explicaţiile care mă înconjrau erau simplificatoare, uneori forţate, aveam senzaţia acută a unei îngrădiri de acest mod, la nivelul ideii, al ideologiei, capacităţii şi diversităţii de expresie. Aşa am început să-mi doresc să merg acoplo unde pot spune ce vreau şi pot gândi cum vreau.Întotdeauna am avut o voinţă de fier, o putere de a urmări un scop până-n pânzele albe şi o dorinţă titanică de a-mi face , în totul, o viaţă deosebită.
- Ceea ce s-a şi întâmplat până la urmă. Dar, presupun că şi drumul ăsta a fost greu, Occidentul nu aştepta cu braţele deschise o adolescentă moldoveancă oricât de dotată ar fi fost ea. Cred că şi drumul ăsta s-a construit pas cu pas, piatră cu piatră, zi cu zi şi că nu a fost deloc uşor.

-Eu nădăjduiesc,spun asta cu mâna pe inimă, că ceea ce am făcut este un lucru bun. Ceea ce noi creăm astăzi e un lucru deosebit, un institut de proiectare în care se desfăşoară o multitudine de activităţi. Activităţi pe care eu le-am practicat de fapt de-a lungul timpului în diferite sectoare, în fabrici pe care le-am achiziţionat. Într-un cuvânt tot ce am lucrat de-a lungul timpului mă ajută acum în activitatea de la firma Bonansea.
- Asta chiar voiam să vă întreb.V-aţi mişcat într-o diversitate de locuri ale economiei. Cum aţi avut acces la această lume, apoi cum aţi reuşit să treceţi de la un gen de lucruri la alt gen de lucruri. De pilă, între activitatea dvs. de de convingere a băncii finanţatoare şi găsirea unor comenzi pentru fabrică, hai să zicem la întâmplare, scaune de tramvai pentru tramvaiele torineze, sau un contract pentru interioare de maşini Fiat, sau interiorul unui avion prezidenţial sau spoilere din materiale compozite pentru maşinile de curse, între toate acestea e o mare diferenţă! Cum aţi reuşit să le armonizaţi, să le faceţi posibile deodată sau, în fine, succesiv?
- Eu am înţeles foarte devreme că pentru orice, înainte de toate este nevoie de voinţă. Am mai înţeles că pentru a avea ceva trebuie să lupţi şi uneori să faci chiar imposibilul. (…)
 (interviu acordat la Torino,iunie  2000)

Alte interviuri publicate in cotidianul "Ultima ora":

Enzo Gribaudo, sculptor ,editor, artist plastic Torino, 2001 (difuzare TV).

Guy Pariseau,profesor, scriitor, Edmonton (Canada) 2001difuzare TV.

Christine van Saanen, Toronto(Canada) 2001 difuzare TV.

Gratien Allière, scriitor canadian,Toronto (Canada) 2001 difuzare TV.

Margaret Anderson,scriitoare canadiana, Toronto(Canada) difuzare TV.
  Notă: Cleopatra Lorintiu a publicat în "Ultima oră" publicaţie dirijată de publicistul  şi scriitorul Ion Marin, în perioada 1996-2002, articole diverse,comentarii politice, interviuri,documentare şi cronici.Alte articole publicate:(selectiv)

Atât de incomod (fragment) cronică la o carte de Emanuel Valeriu.,19martie 2001

Festivalul Internaţional „George Enescu”comentat pentru ziarul nostru de Cleopatra Lorinţiu  :Serie de cronici despre festivalul internaţional George Enescu, articole cotidiene 17-27  septembrie 2001 consacrate unor mari orchestre,interpreţi şi dirijori ca: Nemanya Radulovici,Christian Zacharias şi Orchestra de cameră din Lausanne,Orchestra Capitole din Toulouse  sub bagheta lui Michel Plasson,Orchestra Filarmonicii din Viena sub bagheta lui Seiji Ozawa,Eliana Coelho,Cvartetul Voce,Orchestra Simfonică din Birmingham sub bagheta lui Sakari Orano,Isabelle Faust,Orchestra Filarmonicii Transilvania sub bagheta lui Leopold Hager,Pierre Amoyal,Ansamblul „I musici”din Roma,  Maxim Vengherov,Orchestra Simfonică NDR din Hamburg sub bagheta lui Klaus Peter Flor, pianistul Rudolf Buchbinder,Esa Ruttumen, Corul şi orchestra Scala din Milano sub bagheta lui Riccardo Mutti.

Interpretări de graţie: Valentin Gheorghiu, 23-29 septembrie 1998,(Yan Pascal Tortelier la pupitrul Orchestrei Simfonice BBC ) despre Festivalul Internaţional George Enescu.

Comentarii,publicistică:

Idealul păstrării unităţii teritoriului românesc( despre  „Grigore Stamate” Frontiera de stat a României ( 1997)

Comportamentul primitiv al unor complexaţi,carierişti,veleitari

Restanţele ungurilor faţă de marele român Emanoil Gojdu ( 5-11august 1998)

Boli de coaliţie ,1997

Toba de tinichea ,1997

Unirea opoziţiei, o chestiune de salvare naţională

Mariana Nicolesco- o forţă a artei lirice, 12-18 august 1998

Literatura pentru copii, o insula edenică mâncată de pecingine şi neputinţă, /3-9 iunie 1998

Cine sfidează Curtea Supremă de Justiţie? Februarie 1999

 intoarcere pagina interviu